Inaugurarea sediului Fundaţiei SOS Autism Bihor şi a Centrului Multifuncţional pentru pentru Persoane Vârstnice "Averescu", ambele situate pe strada Mareşal Averescu 7, a avut loc joi, în prezenţa viceprimarului Rozalia Biro şi a consilierului local Florica Cherecheş, care au sprijinit această iniţiativă.

"Este o sărbătoare astăzi pentru că, prin efort comun, putem deschide aceste centre. Este o şansă în plus pentru cei care au nevoie de ea", a spus Rozalia Biro.

Cea mai emoţionată a fost, însă, Gabriela Bacsadi, preşedinta şi în acelaşi timp una dintre fondatoarele Fundaţiei SOS Autism. "În urmă cu trei ani eram 14 părinţi care căutau o cale prin care să îmbunătăţim viaţa copiilor noştri. În sfârşit putem spune că avem casa noastră", a declarat aceasta.

Astfel, Asociaţia SOS Autism Bihor va avea un sediu care va fi folosit şi de copiii bolnavi. Aceştia vor lucra alături de profesionişti care îi vor ajuta să socializeze şi să comunice cât mai bine cu ceilalţi. În prezent, asociaţia ajută 46 de suferinzi de această boală, dintre care 4 adulţi. La noul sediu, copiii şi tinerii vor beneficia de terapie, exerciţii de logopedie, dar şi de activităţi de socializare şi relaxare.

În aceeaşi clădire va funcţiona cel de-al şaselea Centru Multifuncţional pentru persoane în etate din Oradea. "În 2009, peste 12.000 de persoane vârstnice au vizitat cele cinci centre din Oradea. În acest centru vor veni vârstnicii din zonă pentru a socializa", a declarat Zita Koncsek, directoarea ASCO.

Centrul din Averescu îl înlocuieşte pe cel din Piaţa Unirii, închis în urmă cu un an, şi va fi deschis în fiecare zi între orele 8 şi 16.

Pe de altă parte, Koncsek a mai precizat că ASCO a început demersurile pentru a implementa un program de relaţii cu publicul în toate cele şase centre, prin care bătrânii ar putea să îşi depună diferitele cereri şi sesizări, care vor fi trimise Primăriei. "Ca să nu fie purtaţi până la Primărie, ei vor putea contacta centrele multifuncţionale", a explicat aceasta.

Amenajarea celor două centre s-a făcut cu ajutorul Consiliului Local, care a hotărât să dea în folosinţă, gratuit, clădirea ONG-ului care ajută bolnavii de autism şi Asociaţiei Social Comunitare, după ce în clădire a funcţionat o perioadă o grupă de creşă, dar aceasta nu avea copii.