Echipa cu jucători născuți în anul 2004 a clubului FC Bihor, pregătită de antrenorul Marius Suciu, a câștigat turneul amical de la Arad, dotat cu „Cupa Primăverii".

La competiția, desfășurată în perioada 23-24 iunie, au participat opt echipe, care în prima fază au fost împărțite în două grupe. Din Grupa A   au făcut parte CFR Timișoara I, UTA, FC Bihor și LPS Arad. Grupa B a fost alcătuită, în schimb, din: CFR Timișoara II, Atletico Arad, CSM Reșița și LPS Timișoara.

În grupă, în primul meci, FC Bihor a întâlnit echipa LPS Arad, pe care a reușit s-o învingă cu scorul 4-1, toate golurile fiind marcate de către jucătorul Andreas Știube. A doua echipă întâlnită a fost CFR Timișoara I, iar scorul a fost egal, 2-2, după o sumedenie de ocazii ratate de echipa orădeană. Golurile „roș-albaștrilor" în acest joc au fost înscrise de Andreas Știube și Aris Morar.

Aceeași jucători, Andreas Știube și Aris Morar, au fost cei care au marcat golurile și în ultimul meci din grupă, pe care orădenii l-au câștigat cu 2-0 în fața arădenilor de la UTA.

În semifinale, FC Bihor a întâlnit echipa Atletico Arad, deținătoarea titlului național la categoria 2004, iar după un meci foarte bun făcut de către „roș-albaștri", aceștia au reușit să câștige cu scorul de 3-2, autorii golurilor fiind Horia Lazăr, Andreas Știube și Patrick Ganțe.

Finala s-a desfășurat, astfel, între echipa LPS Timișoara și FC Bihor, orădenii reușind să revină de la scorul de 2-0 pentru adversar, după un joc de posesie bazat pe circulatia mingii, urmat de finalizare. Scorul final a fost 3-2 pentru bihoreni, care și-au adjudecat, astfel, trofeul.

În meciul din ultimul act, pentru FC Bihor au marcat Andreas Știube, George Martin și Patrik Ganțe.

Clasamentul final al turneului a fost:

  1. FC Bihor
  2. LPS Timișoara
  3. Atletico Arad 
  4. CFR Timișoara I   
  5. CSM Reșița
  6. LPS Arad   
  7. UTA Arad  
  8. CFR Timișoara II

Pe lângă trofeul pentru câștigarea turneului, orădenii au mai cucerit încă unul, atribuit golgheterului competiției, care a fost jucătorul Andreas Știube, cu 8 goluri înscrise.

La final, antrenorul Marius Suciu a dorit să remarce următorii jucători: Dominic Bot, Kovacs Marc, Aris Morar, Andreas Știube, Patrik Ganțe și Andrei Zodi.