Campania de educaţie ecologică a fost iniţiată de grădiniţa "Trei Ursuleţi" şi, prin parteneriatul cu Comisariatul judeţean Bihor al Gărzii de Mediu şi Inspectoratul Şcolar judeţean Bihor, a atras participarea a încă 12 grădiniţe orădene: 27, 30, 46, 53, 44, 45, 42, 41, 19, 28, 52 şi 47.

"Obiectivul principal al acestei campanii este de a-i iniţia pe copiii preşcolari în deprinderea obiceiului de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile, în funcţie de culoarea pubelei: galben pentru deşeuri din plastic şi aluminiu, albastru pentru deşeuri de hârtie şi carton, verde pentru sticlă", a explicat, vineri, pentru BIHOREANUL, Călin Mocan, prim comisar al Gărzii de Mediu Bihor.

Fiecăreia dintre grădiniţele participante i s-au donat câte trei pubele, iar în săptămâna 7-11 iunie copiii vor încerca să colecteze o cantitate cât mai mare de deşeuri reciclabile. "Vineri, 11 iunie, o comisie de jurizare va premia grădiniţele câştigătoare", a mai arătat şeful Gărzii de Mediu.

Campania se va lansa sâmbătă, 5 iunie, de Ziua mondială a Mediului, la Teatrul Arcadia, unde copiii celor 13 grădiniţe participante sunt invitaţi să vizioneze o piesă de teatru de păpuşi.