Federaţia Română de Fotbal a decis marţi ca faza finală a Turneului Gheorghe Ola, competiţie rezervată copiilor născuţi în anul 2006 şi care ţine locul campionatului naţional la această categorie de vârstă, să aibă loc la Focşani, în perioada 16-18 decembrie.

Calificată între cele mai bune opt echipe din ţară, formaţia FC Bihor (antrenor Gheorghe Silaghi), a fost repartizată la faza finală într-o grupă cu echipele: Academia Gheorghe Hagi, Kinder Târgovişte şi Interstar Sibiu.

Şedinţa tehnică a turneului va avea loc în data de 15 decembrie, de la ora 18, iar meciurile tinerilor jucători orădeni vor fi în ordine cu: Academia Gheorghe Hagi (pe 16 decembrie, ora 11), Kinder Târgovişte (16 decembrie, ora 17) şi Interstar Sibiu (17 decembrie, ora 11).

Din cealaltă grupă vor face parte: LPS Suceava, CSM Focşani, Luceafărul Cluj şi CSS Caransebeş.

Câştigătoarele celor două grupe se vor întâlni apoi în finala competiţiei, pe data de 18 decembrie. Tot atunci urmând a avea loc şi  finala mică între ocupantele poziţiei a II-a din cele două grupe.

De precizat faptul că deplasarea la Focşani, precum şi cheltuielile aferente vor fi suportate exclusiv de către părinţii copiilor. Astfel, deşi au ajuns între cele mai bune opt echipe din ţară, micii fotbalişti ai clubului FC Bihor nu se pot bucura de o altă susţinere financiară, decât cea asigurată de părinţi.