Copiii de la grădiniţele şi şcolile din Marghita încearcă sâmbătă, 29 mai, stabilirea unui record naţional inedit. Este vorba de realizarea unei picturi gigantice pe o pânză cu dimensiunile de 8 x 4 metri (32 mp). Evenimentul se va petrece între orele 9-12, în centrul oraşului.

Pictura va fi realizată prin aplicarea amprentelor palmelor copiilor pe pânză, în diverse culori. Ele vor constitui, simbolic, semnăturile celor mici, „iscălite" sub mesajul pe care îl va promova pictura: „Copiii au nevoie de iubire!".

La acţiune vor participa circa 200 de copii de la grădiniţe şi clasele primare din oraş. După realizare, pictura gigant va fi ancorată pe zidul unei clădiri din centrul Marghitei, timp de o săptămână, pentru a promova mesajul copiilor.

Acţiunea se înscrie în calendarul activităţilor organizate de Primăria Marghita cu ocazia Zilei Copilului şi este organizată de Clubul Kiwanis Marghita. Kiwanis International este o organizaţie mondială de caritate, care are cluburi în zeci de ţări din întreaga lume, activitatea prioritară fiind asistenţa copiilor.