"A fost o neînţelegere asupra căreia s-a revenit. Vom cere acordul scris al părinţilor întrucât este vorba despre copiii cu vârste între 6 şi 16 ani, minori. Părintele răspunde pentru copii, aşa că vom cere acordul scris", a spus ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, la Realitatea TV.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, miercuri după-amiază, a avut o întâlnire cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. "Cele două ministere vor elabora o strategie pentru acest segment de vaccinare", a arătat Cseke Attila.

Totodată, ministrul a precizat că medicii nu vor fi obligaţi să se vaccineze şi că imunizarea cadrelor medicale vizează doar responsabilitatea acestora. "Nota prin care li se cerea medicilor să se vaccineze, pentru că altfel nu vor mai putea avea acces la bolnavi a fost reparată astăzi (miercuri -n.r.). Numai cine nu munceşte, nu greşeşte", a adăugat Cseke Attila, replicandu-le astfel celor care au încercat să îl acuze pe secretarul de stat Adrian Streinu Cercel în legătură cu această decizie.

"Imediat după instalarea mea în fotoliul ministerial, m-am vaccinat. Asta nu numai pentru că ministrul trebuie să fie un exemplu, ci pentru că deja mă înscrisesem pe listă şi, după cum aţi văzut, parlamentarii s-au vaccinat azi. Aşa că eu am câştigat două săptămâni", a adăugat ministrul.

Campania de imunizare contra gripei noi a copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani ar putea începe în februarie, dacă vaccinul pentru aceste categorii de vârstă va fi aprobat de către Agenţia Naţională a Medicamentului.

Miercuri dimineaţă, secretarul de stat Adrian Streinu Cercel declarase că pentru imunizarea împotriva gripei A/H1N1 a şcolarilor şi a celor din grădiniţe nu este nevoie de acordul scris al părinţilor, ci doar de cel verbal. Streinu Cercel insistase asupra faptului că nu a cerut şi nu va fi cerut acord scris.