Sub sloganul "Învăţăm, reciclăm şi ajutăm!", Asociaţia Trăieşte Verde şi Asociaţia Leone, a mascotei echipei de baschet CSM Oradea, au organizat, vineri, în Orăşelul Copiilor, un Atelier Verde. Peste 120 de copii şi adolescenţi orădeni au învăţat acolo cum pot să îşi confecţioneze jucării din ziare şi coli de hârtie.

Cum Leone e principalul suporter al baschetbaliştilor orădeni, copiii au învăţat să facă mingi de baschet din hârtie reciclată, iar apoi au urmărit şi un meci demonstrativ al copiilor din clubul de baschet CSM Oradea, generaţia 2002-2005, condus de Anamaria Mesaroş şi Călin Pop. Micii sportivi au făcut senzaţie, mai cu seamă că au avut un antrenor de ocazie special: jucătorul CSM Oradea Horia Hora.

La finalul evenimentului a avut loc Tombola Prichindeilor, la care s-au înscris toţi copilaşii care au realizat mingi din hârtie. Premiile au fost asigurate de Orăşelul Copiilor şi au constat în jucării, cărţi, genţi şi rucsacuri, cosmetice, ochelari de soare şi cereale, fiind acordate celor mai norocoşi ecologişti.

În tot acest timp, pe terenul de baschet o cutie cu donaţii i-a aşteptat pe toţi cei care au dorit să dea o mână de ajutor fundaţiei Amia, care îngrijeşte copiii abandonaţi în spitalele bihorene. Cutie care, până la finalul evenimentului, s-a dovedit prea mică. Orădenii au donat scutece, şerveţele umede, cosmetice, jucării, hăinuţe şi alte accesorii.