De Ziua Copilului, întreaga familie este invitată la Muzeul oraşului Oradea, unde pe copii, părinți și bunici îi aşteaptă povestiri interesante despre oraş şi Cetate, dar şi multe expoziţii interactive.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţia muzeală, curioşii vor putea vizita atât Muzeul oraşului Oradea, cu sediul în Cetatea Oradea, cât şi Muzeul Istoriei Evreilor, situat pe strada Primăriei.

Cei care vor merge la MoO vor avea ocazia să asculte poveşti despre oraş şi despre fortăreaţa orădeană, dar şi să viziteze mai multe expoziţii.

Aceştia vor putea vedea expoziţia "dedicată genialului Leonardo Da Vinci şi modului în care acesta a înţeles să utilizeze forţa apei, aerului sau focului pentru a pune în mişcare felurite mecanisme, cea dedicată vieţii la curtea regelui Matia Corvin (cuprinzând figurine tridimensionale, efecte vizuale şi sonore, jocuri şi jucării medievale, scene tematice), ori cea avându-l ca protagonist pe legendarul general Traian Moşoiu", se arată în comunicat.

Muzeul va putea fi vizitat luni, între orele 10 şi 18, iar intrarea va fi liberă.

Reprezentanţii instituţiei transmit că vizitarea expoziţiilor se va face în condiţii de maximă siguranţă. Accesul va fi permis doar dacă vizitatorii vor avea mască de protecţie pe faţă, iar la intrare le va fi măsurată temperatura, fiind lăsaţi să intre doar cei care au sub 37,3 grade. De asemenea, acestora li se va oferi gratuit soluţii de dezinfectare a mâinilor, iar expoziţiile vor fi vizitate urmărind strict traseele marcate cu linii roşii.