Printr-un proiect finanţat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe şi de Primăria Micherechi, intitulat "Consolidarea Limbii şi Culturii Româneşti la Grădiniţa de Naţionalitate Română din Micherechi", copiii din satul în care trăieşte cea mai mare comunitate de români din Ungaria au venit trei zile în excursie în Bihor. Proiectul a fost iniţiat de profesoara de limba română Simina Gherţan, o salontancă detaşată de Statul Român în Ungaria tocmai pentru a-i învăţa pe copii limba română.

Vizitele au avut loc la începutul lunii noiembrie şi au fost menite să-i ajute pe copii să-şi facă prieteni în rândul picilor de vârsta lor din România, dar şi să cunoască obiectivele turistice din Bihor.

"În prima zi am vizitat oraşul Salonta, iar primul popas a fost la prietenii noştri de la grădiniţa ,,Micul Prinţ". Aici am vizionat un spectacol de teatru de păpuşi, alături de colegii noştri care ne-au fost gazde. Am urmărit cu mare interes povestea ,,Ursul păcălit de vulpe" prezentată de teatrul Piticot din Arad. Apoi am intrat în cele 4 grupe, unde am avut activităţi comune, am desenat, am cântat, am dansat şi ne-am jucat", a explicat profesoara. De asemenea, educatoarele de la cele două grădiniţe au făcut schimb de idei şi de experienţe. Ziua s-a încheiat festiv pentru copii, cu o masă la Burger Land.

În cea de-a doua zi de excursie, copiii au vizitat Grădina Zoologică din Oradea, unde au învăţat denumirile în română ale animalelor. "Am văzut lei, tigri, urşi, leoparzi şi pantere, care ne-au impresionat în mod deosebit, dar şi veveriţe, canguri şi maimuţe pe care le-am îndrăgit imediat", a spus Simina Gherţan. Spre bucuria lor, copiii au luat masa la McDonalds, unde au primit jucării şi baloane. Apoi, micuţii s-au distrat la locul de joacă Utopia din Era Park.

Ultima excursie, în cea de-a treia zi, a fost la Beiuş, unde copiii au participat la un spectacol de dansuri populare susţinut de "omologii" lor de la Grădiniţa nr. 1, au vizitat muzeul din micuţul oraş bihorean, aflând ce înseamnă tradiţie şi cultură locală.

Pe de altă parte, tot în cadrul proiectului, profesoara de limba română a achiziţionat diverse materiale didactice auxiliare în limba română (planşe educative, publicaţii didactice, jocuri educative) şi un videoproiector, toate folosite în grădiniţă.

Proiectul va mai avea o etapă la sfârşitul lunii noiembrie, când dascălii din Micherechi vor primi vizita mai multor educatoare din Bihor, ocazie cu care preşcolarii vor pregăti un spectacol.

Mulţumind finanţatorilor proiectului, Simina Gherţan a precizat şi că proiectul a fost cât se poate de folositor copiilor din Micherechi. "Am învăţat despre identitatea culturală românească, ne-am făcut mulţi prieteni din România cu care am interacţionat plăcut şi cu care vom păstra legătura în continuare, am văzut obiecte tradiţionale româneşti, am participat la spectacole şi cel mai important, am vorbit româneşte", a spus profesoara.