Părinţii români le transmit copiilor grijile zilnice pe tema banilor, arată un studiu coordonat de membri ai Departamentului de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Oradea. Cercetarea a fost făcută în cadrul unei anchete internaţionale, "Lumile copiilor", care doreşte să scoată la iveală perspectiva copiilor asupra vieţii, un aspect prea puţin investigat. În cadrul studiului, copii din toată lumea au fost întrebaţi despre aspecte-cheie ale vieţii lor, între care viaţa lor de familie şi cea de acasă, prietenii, banii şi bunurile pe care le au, viaţa la şcoală, zona în care locuiesc, modul cum îşi folosesc timpul, bunăstarea personală, concepţiile asupra drepturilor copiilor şi nivelul global de fericire.

Cercetarea din România arată că 15% dintre copiii români de 8 ani nu au calculator şi 24% nu au acces la Internet de acasă. Deşi în general sunt mulţumiţi de bunurile pe care le au, aproximativ 42% dintre aceştia sunt adesea sau întotdeauna îngrijoraţi de banii pe care îi are familia lor.

 "Toţi cei responsabili de bunăstarea copiilor români ar trebui să ia rezultatele acestui studiu ca punct de plecare al eforturilor de conştientizare şi al preocupărilor privind îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora. Deşi copiii români sunt în general fericiţi, ei sunt printre cei mai nemulţumiţi din toate ţările incluse în studiu de spaţiile de joacă disponibile. Climatul relaţional din şcoală, dar şi din afara ei lasă mult de dorit, copiii noştri având nivele dintre cele mai ridicate de violenţă relaţională, dar şi de insatisfacţie cu prietenii. Copiii romi, cei care trăiesc cu un părinte vitreg şi cei lăsaţi în grija altor rude de părinţii care au imigrat au niveluri de bunăstare semnificativ mai scăzute decât ceilalţi", a detaliat profesorul Sergiu Bălţătescu, coordonatorul studiului din România.

Fetele românce sunt la fel de fericite ca şi băieţii, dar sunt mai mulţumite de şcoală decât aceştia. În schimb, fetele sunt mai nemulţumite de locurile de joacă disponibile, dar şi de colegii lor de şcoală. Copiii români sunt cei mai mulţumiţi de sine şi de familie, apoi de şcoala şi relaţiile cu ceilalţi, pe ultimul loc situându-se satisfacţia cu zona în care trăiesc.