Locul de joacă Dragon Hall, de la hipermarketul Real din Calea Aradului, organizează vineri, 2 martie, Ziua Uşilor Deschise.
Potrivit unui comunicat, evenimentul se desfăşoară între orele 10 şi 22, iar cu această ocazie reprezentanţii localului vor inaugura şi o ciupercă gigant, special pentru copii.
Pe tot parcursul zilei, copiii au ocazia să se lase pictaţi pe faţă şi să participe la jocurile de animaţie pregătite special pentru ei, dar şi se pot întâlni cu personajele preferate de la televizor sau pe care le-au văzut în cărţi: super pisica Garfield şi Shrek.
Atât în ciuperca uriaşă, cât şi în interiorul spaţiului de joacă, părinţii sau cadrele didactice din Oradea pot organiza atât ateliere de creaţie sau petreceri organizate şi aniversări, cât şi concursuri, expoziţii, serbări sau reprezentaţii artistice. "Intrarea la evenimentul de vineri este liberă", arată un comunicat al localului.