Marţi seară, cu puţin înainte de miezul nopţii, pompierii au fost nevoiţi să intre pe geamul unui apartament aflat la etajul 2 al unui bloc din Oradea, de pe strada Onisifor Ghibu, pentru a salva un băieţel în vârstă de 4 ani, lăsat singur în locuinţă.

Micuţul plângea de multă vreme, când vecinii au cerut sprijinul salvatorilor, îngrijoraţi că băiatul ar putea cădea pe geam, dat fiind că ferestrele erau larg deschise, sau că ar putea să se rănească într-un alt mod.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, apelul la 112 a fost făcut de un vecin în jurul orei 23.35, iar pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au intervenit de urgenţă.

„Utilizând scara culisabilă, salvatorii au pătruns operativ, prin una dintre ferestrele deschise, în camera în care se afla copilul, liniștindu-l și înlăturând pericolul producerii unui eveniment nedorit. Pompierii militari l-au predat pe cel mic teafăr tatălui care, între timp, sosise acasă”, a declarat Roşca.

Pompierii bihoreni le adresează părinților, bunicilor și tutorilor legali ai copiilor rugămintea de a-i supraveghea în permanență pe cei mici și de a nu-i lăsa, în niciun caz, singuri acasă, întrucât micuţii sunt imprevizibili și vulnerabili în fața riscurilor existente chiar în propria locuință (pericol de blocare a căilor respiratorii cu mâncare, monede, piese de jucării, nasturi și alte obiecte mici, pericol de intoxicare cu medicamente sau produse de curățenie, pericolul de a deschide fereastra și a cădea de la înălțime, pericol de electrocutare, pericol de incendiu ș.a.m.d), putând oricând să-și pericliteze sănătatea sau chiar viața.