Un copil de 7 ani a fost operat la piciorul sănătos la Spitalul de Copii din Braşov. Familia copilului a depus o plângere la Colegiul Medicilor pentru eroarea făcută de medicul ortoped.

Minorul fusese internat la sfârşitul lunii ianuarie pentru a i se scoate o tijă din piciorul stâng, tijă care îi fusese implantată în luna iunie a anului trecut. Ajuns în sala de operaţie, medicul a început intervenţia chirurgicală la piciorul sănătos.

"Medicul şi-a dat seama de eroarea făcută la scurt timp de la începerea intervenţiei chirurgicale. Tot ce a făcut la piciorul drept a fost o incizie la nivelul pielii, care se va vindeca în câteva săptămâni, iar copilul nu va rămâne cu semne. După operaţie medicul i-a anunţat pe părinţi de greşeală făcută, şi-a cerut scuze, iar aceştia nu au avut niciun fel de pretenţie", a declarat Ilie Alben, director medical al Spitalului de Copii Braşov.

Reprezentantul unităţii sanitare a menţionat că a aflat din presă de faptul că familia copilului operat la piciorul greşit a sesizat Colegiul Medicilor.

Nu este prima dată când medicii fac o astfel de greşeală. În luna octombrie a anului trecut o femeie din Petroşani şi-a rupt piciorul stâng în urma unei căzături, iar medicii au operat-o la piciorul drept.

Potrivit datelor Colegiului Medicilor din România, în perioada 2009 - 2012 un număr de 14 medici au fost sancţionaţi disciplinar sau li s-a interzis practicarea profesiei.