Un copil în vârstă de 14 ani a fost luat de apele Crişului Repede, luni seară, în aval de podul Carol I, după ce ar fi vrut să se răcorească în râu.

"În jurul orei 17.30, un apelant al numărului unic 112 ne-a sesizat cu privire la faptul că un minor a dispărut în apele Crişului Repede în zona podului Carol I din Oradea", a transmis maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Se pare că adolescentul a mers la scaldă, în zona terenurilor de minifotbal de pe malul stâng al râului, când a fost luat de curenţii din apă. Martorii au povestit la faţa locului că băiatul era însoţit de încă o persoană.

Cel mai probabil, curenţii de apă l-au tras rapid pe adolescent spre fundul Crişului Repede. Un bărbat a încercat să-l scoată la suprafaţă, dar fără succes, şi apoi a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

"La locul indicat de apelant s-au deplasat de urgenţă pompierii militari paramedici, echipajele de căutare-salvare de la înec din cadrul Detaşamentelor I şi II Oradea, care au acţionat cu două bărci, fiind mobilizaţi totodată şi scafandrii Detaşamentului II, aceştia din urmă găsind minorul după aproximativ o oră de căutări", a mai transmis mr. Roşca.

În jurul orei 18.40, salvatorii l-au găsit inconştient în apă şi l-au scos pe mal, iar medicii au început manevrele de resuscitare.

UPDATE: Băiatul a murit

În ciuda eforturilor făcute de pompieri şi de echipajele medicale, băiatul a murit. "Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare, minorul nu a mai putut fi salvat, la ora 19.30 medicul din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean prezent la faţa locului declarând decesul acestuia", a transmis reprezentanta ISU Crişana.