Copilul de 9 ani care a murit în accidentul produs, în weekend, pe DN 79 2A, în judeţul Arad, este din judeţul Bihor. Potrivit unor surse judiciare, din câte se pare, acesta se afla în maşină cu membri ai familiei, din localitatea Şoimi. Accidentul a fost deosebit de violent, în urma impactului copilaşul fiind decapitat.

Primele concluzii desprinse în urma anchetei de la faţa locului arată că şoferul maşinii în care era minorul, un Audi, ar fi vinovat de tragedie.

"În urma cercetărilor s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 33 de ani din Bihor a condus un autoturism din direcţia Bocsig înspre Beliu, iar într-o curbă uşoară la dreapta nu a adaptat viteza şi a trecut pe sensul opus de mers, intrând în coliziune laterală cu un autotren condus regulamentar de un bărbat de 40 de ani din judeţul Gorj", a explicat, luni, BIHOREANULUI inspectorul Adina Aconstantinesei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad.

Copilul de 9 ani a murit pe loc, alte două persoane, pasagere în autoturism, fiind rănite uşor.

Potrivit aradon.ro, la spital a ajuns, cu traumatism de coloană, fratele copilului, însoţit de mama sa. Deşi nu a fost rănită, femeia prezenta agitaţie psihomotorie. Sursa citată scrie că în autoturism se aflau patru persoane: doi copii de 9 şi 12 ani şi părinţii lor de 29, respectiv 33 de ani.