A fost chef mare, zilele trecute, la o sală de evenimente din oraş, organizat de o firmă privată. Petrecerea, altminteri reuşită, a avut şi momente "artistice", susţinute chiar de petrecăreţi.

E vorba de patronul caselor de schimb valutar Sferleleu, Dănuţ Sferle, care a fost enervat că a fost nevoit să împartă aceeaşi încăpere cu un "duşman", primarul comunei Dobreşti, Florin Copos.

Bihorel a aflat că Sferle îl duşmăneşte de câţiva ani, de când edilul a pus sechestru pe conturile fratelui său, din pricina unui bolid pe care afaceristul l-a trecut pe numele acestuia, ca să nu plătească impozitele mari din Oradea, dar pentru care n-au mai achitat dările.

Ajuns în proces cu primăria, Sferle îşi aduce aminte de necaz de fiecare dată când dă ochii cu edilul. Aşa s-a întâmplat şi acum. După câteva pahare în plus, afaceristul s-a urcat pe scenă, a luat microfonul şi a început să-şi verse năduful, transmiţând multe "m..." nu numai primarului, ci şi partidului din care face, PNL.

În final, omul a fost îndepărtat, însă scandalul nu s-a oprit, căci cei doi combatanţi s-au întâlnit la baie, unde s-au încăierat, motiv pentru care cazul a şi ajuns în anchetă, deocamdată pentru loviri, iar cei doi pe patul de spital, edilul cu degetul rupt, iar Sferle cu câteva coaste fisurate...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!