Celebra Endeavour, corabia din secolul 18 care a dus un echipaj britanic în sudul Oceanului Pacific, spre descoperirea Noii Zeelande, nava olandeză Prins Willem, care a participat la războiul comercial anglo-olandez, sau corabia San Felipe, care ar fi trebuit să fie o măreaţă realizare a Spaniei în secolul 17, dar n-a devenit niciodată realitate, pot fi acum admirate de orădeni. Dar doar dacă aveţi ochi buni!

Săptămâna trecută, la Muzeul Cetăţii şi al oraşului Oradea s-a deschis o interesantă expoziţie, intitulată "Machete de corăbii", cuprinzând şase opere realizate cu talent şi multă migală de orădeanul Călin Raţ. 

Maestru în migală

În anii comunismului, navomodelismul, adică tehnica construcţiei machetelor de nave, era la mare modă printre români. "Eu mi-am descoperit pasiunea pe când aveam 8 ani. Pe strada pe care locuiam s-a creat chiar un curent: mai mulţi copii am început să construim nave simple", povesteşte Călin.

A frecventat apoi cercul de navomodelism de la Casa Pionierilor, actualul Palat al Copiilor, dar a devenit un constructor serios abia în anii 90, când a ajuns membru al secţiei dedicate constructorilor de nave din Federaţia Română de Modelism. "Atunci am început să merg la concursuri în străinătate, ceea ce a fost ca o şcoală. La un campionat te poţi întâlni cu modelişti mai buni decât tine, care îţi spun ce nu faci bine", spune bărbatul.

Acum în vârstă de 51 de ani, Călin este unul dintre cei 15 români care îşi petrec mii de ore construind machete de nave şi, totodată, singurul bihorean care practică acest sport neolimpic. De fapt, nu doar îl practică, ci excelează în el, dovadă fiind titlul de maestru emerit primit în 2011.

Micro-comandantul

Până acum, orădeanul a realizat şase machete, ale unor corăbii din secolele XVI, XVII şi XVIII, precum Giovanni Battista, un galion italian din flota familiei De Medici, nava britanică Endeavour cu care s-au descoperit insulele Bora Bora, Huahine şi Noua Zeelandă, ori corabia Prins Willem, nava amiral a flotei olandeze. O simplă privire aruncată spre ele dezvăluie că această pasiune consumă mult timp şi răbdare. "Dacă sunt agitat sau îmi vine să mă cert cu cineva, nu pot face nimic", explică bărbatul.

O machetă de corabie are mii de piese, toate de dimensiuni minuscule. "Folosesc un circular, exact cum e cel din tâmplărie, dar făcut pentru modelism, care taie baghete de până la 8 milimetri grosime. Pentru găuri, am o maşină în care pot să pun burghie de 0,3 mm diametru", povesteşte Călin. Lemnul cel mai potrivit este cel de prun, nuc ori păr. Pe un trunchi de nici un metru lungime, orădeanul lucrează luni de zile...

De dragul navomodelismului, orădeanul nu şi-a practicat niciodată meseria de inginer metalurgist, obţinută la facultatea din Braşov, ci preferă să lucreze independent în construcţii. "Câteva luni mă ocup de machete, apoi iau o pauză, timp în care lucrez în construcţii. Nu pot să le fac simultan, pentru că nu pot să muncesc la machete doar o oră - două pe zi", spune el.

Multi-premiat

Planurile pe care Călin le foloseşte la realizarea machetelor le-a obţinut fie de la modelişti întâlniţi la concursuri, fie din cărţi sau de pe internet. "Planul de la San Felipe, de exemplu, o navă spaniolă care se pare că nu a existat în realitate, l-am primit de la un modelist din Constanţa, mai bătrân ca mine, care m-a rugat să-i fac nişte grătare, că el nu mai vedea bine", spune orădeanul.

De altfel, San Felipe este piesa centrală a expoziţiei lui Călin: a muncit la realizarea acestui vas 2.300 de ore în cinci ani! Cu folos, însă, căci detaliile, de la felinarele navei amiral până la broderia de decoraţii care îmbodobeşte prova, i-au ieşit impecabil. Realizată la scară 1:100, macheta a primit numeroase medalii de aur şi argint la concursuri internaţionale, ba chiar a reprezentat România la campionate europene şi mondiale, în mai multe ediţii.

Faima printre modeliştii din străinătate nu-i este destulă lui Călin Raţ. Şi-a dorit mult să-şi expună operele acasă, la Oradea, sperând că astfel îi va inspira şi pe alţi bihoreni să testeze navomodelismul. "Sunt cam izolat aici. Modeliştii din ţară sunt mai mulţi prin Constanţa, Bucureşti. Vreau să am cu cine vorbi limba asta acasă", spune bărbatul. Aşa că speră că expoziţia lui va fi nu doar lăudată, ci şi motivantă pentru vizitatori...