Autorităţile de la Phenian au anunţat că vor expulza tot personalul sud-coreean din complexul industrial Kaesong, situat la nord de linia de demarcaţie dar finanţat de Seul. Toate navele şi avioanele sud-coreene vor avea interdicţii în apele şi în spaţiul aerian nord-coreean, adaugă agenţia oficială KCNA.

Liderul nord-coreean Kim Jong-Il a plasat armata în stare de alertă după ce Guvernul de la Seul a avertizat că Phenianul "va plăti" pentru scufundarea corvetei Cheonan.

Coreea de Sud a informat miercurea trecută, într-o întâlnire cu uşile închise, diplomaţi din 30 de ţări că o torpilă nord-coreană a scufundat fregata sud-coreană Cheonan, la 26 martie, provocând moartea a 46 de marinari.

"America şi Coreea de Sud caută se răzbune, implicându-ne în incidentul Cheonan. Este o conspiraţie a Americii, Japoniei şi Coreei de Sud pentru a ne izola şi a ne omorî", a declarat în replică adjunctul ministrului nord coreea al Apărării.

Partidul unic, aflat la putere, Partidul Muncitorilor coreeni, a dat ordin organizaţiilor civile, de asemenea plasate în stare de alertă, să organizeze imense manifestaţii sub sloganul "Revanşă pentru revanşă, război pentru război". Personalul din domeniul securităţii şi rezerviştii au primit, de asemenea, ordinul de a se mobiliza.

La rândul ei, Coreea de Sud a anunţat luni că va solicita noi sancţiuni ONU şi va suspenda schimburile comerciale cu vecinul din nord.