Săptămâna trecută, premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor Radu Berceanu au făcut o vizită fulger la Oradea şi Suplacu de Barcău. Termenul "fulger" nu-i exagerat deloc, pentru că demnitarii şi-au programat ca, după o conferinţă ţinută la Prefectură, la orele amiezii, să ajungă la Autostradă pe la ora 12.30, adică în doar 15 minute, timp pe care nu l-ar fi scos nici cu elicopterul.

Bihorel îi felicită pe cei doi miniştri şi pe sfătuitorii lor care le-au organizat vizita. Nu de alta, dar după vizita de la Suplac, trebuiau să ajungă la Satu Mare la ora 14, când încă se mai "bălăceau" prin praful drumurilor bihorene.

Acum se explică de ce lucrurile merg prost în România. Calculele sunt făcute mereu în minus.