Gunoaiele fac pagubă în bugetul Oradiei! Oraşul va plăti o amendă record către Administraţia Fondului de Mediu, pentru că în anul 2019 a valorificat de trei ori mai puţine deşeuri decât în anul precedent!

Întrucât piaţa europeană este suprasaturată de deşeuri din întreaga lume, firmele care le transformă în noi materii prime îşi permit să selecteze clientela. Iar "reciclabilele" din Oradea nu îndeplinesc criteriile de calitate...

Deşeuri în cifre

În 2019, orădenii au produs 72.914 tone de gunoi, jumătate din această cantitate (35.214 tone) fiind colectată de la instituţii şi firme. Alte 13.768 tone au fost deşeuri menajere strânse de la cetăţeni, iar 18.334 tone au reprezentat deşeurile stradale. Oraşul a mai aruncat 4.174 tone de moloz. Cantitatea totală de deşeuri este similară cu cea din anul 2018, când s-au adunat 72.579 tone. 

Pe drumul reciclării, însă, anul trecut a ajuns o cantitate foarte mică de deşeuri. Eco Bihor, firma care administrează staţia de sortare din Oradea, a predat firmelor specializate în reciclare doar 887 tone de deşeuri din ambalaje adunate de la orădeni! Din acest total, 453 tone au fost resturi de hârtie şi carton, 59 tone sticle, iar 365 tone resturi din plastic. 

Ţintă îndepărtată 

În 2018, Oradea a reciclat 2.496 tone de deşeuri de ambalaje, de trei ori mai multe decât anul trecut. De altfel, niciodată în ultimii 6 ani cantitatea nu a fost sub 1.000 de tone. "Avem cea mai mică cantitate de deşeuri de ambalaje reciclate din ultimii ani şi vom plăti către AFM o contribuţie mai mare decât până acum, dar încă nu ştim suma exactă", spune viceprimarul Florin Birta (foto)

Ţinta de reciclare pentru Oradea a fost de 45% din cantitatea totală de deşeuri şi se va şti exact cât a atins municipiul abia după ce Primăria va calcula şi deşeurile vegetale compostate, respectiv molozul refolosit pe şantierele de construcţii. Cert e că oraşul va rămâne departe de obiectivul prevăzut de normativele europene!

Mai multe, dar mai proaste 

Paradoxal este că recipienţii galbeni din oraş, dedicaţi reciclabilelor, au fost plini şi anul trecut! "Cantitatea fracţiei uscate a crescut în 2019, dar calitatea lor a scăzut", spune Zoltán Pálhegyi (foto), director general economic-marketing în cadrul RER Vest. Explicaţia? Orădenii au aruncat şi deşeuri menajere peste cele reciclabile, ceea ce a compromis calitatea acestora din urmă. 

"Din 100 tone de fracţie uscată adusă de RER, doar 25% pot fi reciclate, restul sunt contaminate", confirmă directorul Eco Bihor, Zoltán Pásztai. Pentru ca eşecul să fie complet, doar o mică parte din deşeurile "curate" ajung la firmele care le transformă în noi materii prime, iar restul rămân în curtea Eco Bihor. "Valorificăm doar 15-17%, pentru că piaţa reciclabilelor a scăzut foarte mult", zice Pásztai. 

Surplus de gunoaie 

Din 2018, de când China, ţara care valorifica cele mai multe deşeuri reciclabile din întreaga lume, a blocat importurile, piaţa globală s-a dezechilibrat. Firmele cărora Eco Bihor le vindea baloţii de PET-uri şi alte ambalaje, româneşti şi europene deopotrivă, sunt aglomerate cu gunoaie din întreaga lume. "Se mai cumpără doar deşeurile curate, nu şi cele care trebuie spălate, pentru care costurile de valorificare cresc", explică Zoltán Pásztai (foto).

"Abundenţa" de gunoaie a făcut ca preţul pentru resturile "curate" să scadă drastic, de la 100 euro pe tonă, cât se plătea în anii trecuţi, la numai 10 euro. "Chiar şi la aceste preţuri mici, nu găsim firme care să preia deşeurile de calitatea a doua. Aşa că le înmagazinăm în curtea Eco Bihor, iar după 6-7 luni, când se degradează din cauza razelor UV, avem două variante: fie le depunem pe haldă, fie le ducem la fabrica de ciment Holcim, pentru incinerare", zice Pásztai.

Când se va regla piaţa globală a gunoaielor este greu de estimat. Cert e că, pentru ca Oradea să aibă şanse mai mari să-şi valorifice reciclabilele şi implicit să plătească amenzi mai mici, locuitorii oraşului vor trebui să fie mult mai atenţi la gunoaiele pe care le aruncă...