Atleta orădeană Cornelia Deiac a ocupat locul 7 în finala probei de săritură în lungime, desfăşurată duminică la Paris, în cadrul Campionatelor Europene de sală. Eleva antrenorului Virgil Preda a reuşit astfel o uriaşă performanţă pentru atletismul orădean în acest început de an.

După ce în calificări, Cornelia a avut o săritură de 6,60 metri, intrând cu al 6-lea rezultat în finală, în ultimul act, desfăşurat duminică în sala Paris Bercy, atleta orădeană a debutat cu o ratare, reuşind apoi o săritură de 6,45 metri. A treia săritură a fost din nou ratată, iar a patra mai slabă, 6,18 metri, pentru ca a cincea să măsoare 6,37 metri, iar ultima să fie o altă ratare.

Atleta legitimată la CSM-CSU Oradea şi care a reprezentat România la aceste întreceri s-a clasat pe locul 7 din 8 participante, finala fiind câştigată de rusoaica Daria Klişina, cu o performanţă de 6.80 metri.

Delegaţia ţării noastre a cucerit totuşi o medalie la CE de sală din capitala Franţei, prin Marian Oprea, care s-a clasat al 3-lea la triplusalt, lotul României îndeplinindu-şi astfel obiectivul propus.

Rezultatul Corneliei Deiac a fost a doua performanţă pentru delegaţia ţării noastre, în timp ce în finala probei de 3000 metri feminin a mai ajuns şi Roxana Bârcă, clasată în final a 10-a.