Numărul cazurilor active de Covid-19 în Bihor a urcat luni dimineață la 141, după ce, în ultimele 24 de ore, au fost diagnosticați încă 12 pacienți, după cum au anunțat sursele BIHOREANULUI.

Cumulat, numărul infectaților din județ a ajuns la 621. Nici un deces nu a mai fost înregistrat în ultima zi -  județul rămânând deocamdată la un bilanț oficial de 22 de morți purtători ai virusului -, dar nici vindecări, numărul celor din urmă rămânând la 458.

Potrivit unui comunicat semnat de prefectul Dumitru Țiplea, „conform cifrelor oficiale s-au vindecat 75,33 % din persoanele diagnosticate cu Covid-19 în județul Bihor”.

Conform aceleiași surse, luni dimineață, în Spitalul Municipal erau internate 169 de persoane, cu 14 mai multe decât ieri, iar numărul persoanelor în carantină a rămas la 12.

În intervalul 31 mai, ora 08.00 – 01 iunie, ora 08.00, polițiștii bihoreni au verificat 1.713 persoane aflate în izolare la domiciliu, jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ, iar echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Crișana" Bihor au efectuat misiuni de asigurare la corturile amplasate în proximitatea hotelului Iris, unde sunt preluate persoanele care intră pe jos în țară, urmând a fi transportate spre localitățile de domiciliu, precum și transportul persoanelor suspecte sau confirmate ca infectate.

„Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe perioada stării de alertă a fost aplicată 1 sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei”, mai arată comunicatul, care încheie apelul prefectului Țiplea la adresa cetățenilor „să respecte normele de igienă și distanțare socială”, pentru că „reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei”.