Numărul bihorenilor infectaţi cu coronavirus a ajuns, sâmbătă dimineaţă, la 28.488, dintre care 1.294 au decedat, iar 26.120 au fost declaraţi vindecaţi, după cum arată cel mai recent comunicat transmis de Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectură.

Astfel, în ultimele 24 de ore au fost diagnosticate încă 46 de persoane, alte 8 au pierdut lupta cu virusul, iar alte 70 s-au vindecat.

Noii diagnosticaţi provin din localităţile: Oradea, Beiuş, Marghita, Salonta, Nucet, Şoimi, Sălacea, Popeşti, Oşorhei, Sânmartin, Sânnicolau Român, Tăuteu, Vadu Crişului, Căpâlna, Ineu şi Sânmartin.

Aceştia au fost depistaţi în urma efectuării a 293 de teste, fapt ce înseamnă o rată de pozitivare de 15,69%.

Sâmbătă dimineaţă, în judeţ erau 1074 cazuri active, dintre care 61 erau tratate în secţii de Anestezie-Terapie Intensivă.

Ca de obicei, cele mai multe cazuri active sunt în Oradea, 619, municipiul de judeţ înregistrând o incidenţă de 2,74.

Sâmbătă dimineaţă, patru comune înregistrau o incidenţă peste 4 cazuri Covid la mia de locuitori. Pe primul loc în top se situează comuna Şinteu (incidenţă 6,52, la 7 cazuri active diagnosticate), urmată de Sântandrei (4,61, cu 37 de cazuri active), Sânicolau Român (incidenţă 4,17, adică 10 cazuri active) şi Toboliu (4,17, la 9 cazuri diagnosticate).

Situaţia pe localităţi:

Apelul prefectului

În ce priveşte campania de vaccinare, în judeţ au fost vaccinate în ultimele 24 de ore 1.719 persoane. Până acum, în Bihor au primit abele doze de ser anti-Covid 55.892 persoane.

Pe de altă parte, continuă controalele pentru a evita răspândirea virusului Sars-Cov-2. De vineri până sâmbătă dimineaţă, echipe mixte de poliţişti şi jandarmi au verificat 1557 de persoane carantinate şi 634 de persoane izolate la domiciliu, dar şi 396 de societăţi comerciale şi 47 de mijloace de transport în comun.

"În urma controalelor au fost aplicate 102 sancţiuni contravenţionale, din care 74 cu avertisment scris şi 28 cu amenzi în valoare de 26.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19", mai arată comunicatul.

Informarea se încheie cu mesajul prefectului Dumitru Ţiplea, care a făcut un nou apel la responsabilitate.

"Suntem în valul trei al pandemiei, cu o creştere constantă a numărului de cazuri. Există însă şi vesti bune: campania de vaccinare funcţionează, numărul de bihoreni vaccinaţi complet a depăşit numărul total al cazurilor Covid-19 înregistrat de la începutul pandemiei în Bihor. Sperăm ca acest trend să se accelereze, fiindcă vaccinarea face posibilă revenirea la o viaţă socială fără restricţii pe care ne-o dorim cu toţii. Până când vom atinge însă imunitatea comunitară, fac un apel către toţi bihorenii să fie precauţi, responsabili şi să respecte regulile sanitare, pentru că şi-au dovedit eficienţa", a transmis Ţiplea.