Peste 82,2% dintre pacienţii infectaţi cu coronavirus în Bihor s-au vindecat, după cum arată statisticile oficiale transmise miercuri dimineaţă de Direcţia de Sănătate Publică Bihor.

Sursele BIHOREANULUI spun că, în ultimele 24 de ore, în judeţ a fost depistat un singur caz de infecţie cu COVID-19, iar încă 7 persoane au fost declarate vindecate.

Potrivit aceloraşi surse, miercuri dimineaţă, la ora 8.30, în judeţ erau înregistraţi, cumulat, 518 bolnavi de coronavirus, iar numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 425 (reprezentând 82,2%).

De asemenea, nu s-a mai înregistrat nicio persoană decedată, numărul morţilor din judeţ rămânând, astfel, la 19 (cumulat), un caz fiind atribuit în mod eronat Bihorului.

Conform unui comunicat semnat de prefectul Dumitru Ţiplea, miercuri, în judeţ erau 217 persoane aflate în carantină (deci cu 33 mai puţine faţă de ieri), 115 persoane internate în Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea (cu 6 mai puţine faţă de ziua anterioară).

Revin amenzile

De marţi, de la ora 8, până miercuri, la aceeaşi oră, "pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel naţional pe perioada stării de alertă au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.000 lei".

De asemenea, în acest interval, poliţiştii bihoreni au verificat 627 de persoane aflate în izolare la domiciliu, jandarmii au asigurat măsuri de pază şi protecţie la nivelul a două centre de carantină active, iar echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor au efectuat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borş. Totodată, ISU "Crişana" asigură suportul operaţional şi fluxul informaţional la nivelul Centrului Judeţean de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei, precum şi transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 12 cadre ISU Crişana.

"Prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea, face un apel către bihoreni să respecte normele de igienă şi distanţare socială impuse de starea de alertă. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ţine sub control răspândirea epidemiei", încheie comunicatul.