Din 2005, de când vechea conducere a Primăriei a aprobat modernizarea străzii Republicii, pietonala oraşului are numai suprize.
Dincolo de amănuntul dezvăluit de BIHOREANUL şi deja arhicunoscut că pavajul importat din China nu era piatră cubică, aşa cum scria în acte, ci doar jumătăţi de cub tăiate feliuţe, astfel că se desprind din sol mai ceva ca floricelele de porumb care sar în cuptorul cu microunde, mai iese la iveală încă o "reuşită" inginerească a deştepţilor care au făcut proiectul: învelişul metalic al iluminatoarelor puse în pavaj curentează!
A păţit-o zilele trecute un orădean care ieşise cu câinele la plimbare şi a observat că bietul patruped sărea ca luat de streche în momentele când călca peste corpurile de iluminat.
Curios, omul a pus mâna pe un asemenea obiect între dale şi a înţeles reacţia animalului: corpul metalic conducea curentul. Pedeapsa cea mai nimerită pentru foştii edili ar fi nu aceea banală, de a fi puşi la plată, ci să se plimbe desculţi pe Corso!