Corul Filarmonicii din Oradea, care a fost la un pas de desfiinţare în urmă cu câţiva ani, a ieşit la rampă în Europa. Cei 38 membri - soprane, altiste, tenori şi başi - l-au însoţit între 12 martie şi 1 aprilie pe maestrul italian Ennio Morricone, autorul coloanelor sonore pentru peste 500 de filme, în turneul european "Ma vie en musique".
Orădenii au ajuns să colaboreze cu compozitorul şi dirijorul Ennio Morricone după ce au fost recomandaţi de corul Kodaly din Debreţin şi mai apoi apreciaţi la o audiţie de organizatorii turneului. Corul Filarmonicii a cântat în 10 concerte ţinute în arene din Franţa, Germania şi Luxemburg, numărul spectatorilor oscilând între 5.000 şi 14.500. "Prin prestaţiile lor au adus un mare beneficiu instituţiei noastre precum şi oraşului nostru", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă Todor Albert, directorul Filarmonicii din Oradea.
În total, soliştii orădeni au fost ascultaţi şi aplaudaţi de peste 80.000 de spectatori. "A fost un eveniment deosebit datorat, în cea mai mare parte, maestrului Ennio Morricone. La 86 de ani acestea este un extraordinar compozitor, dirijor şi interpret pentru că reuşeşte să inducă publicului trăiri şi sentimente inegalabile. Corul nostru a fost pentru prima dată într-un turneu de o asemenea anvergură în echipă completă, cu toţi cei 38 de membri", a declarat Ovidiu Niculaş, şeful secţiei cor a instituţiei.
Atât Ovidiu Niculaş cât şi cele două soprane prezente la conferinţa de presă, Ancuţa Pop şi Diana Secară, au mărturisit că nu se aşteptau la atâta căldură din partea publicului. "La finalul spectacolului au venit lângă scenă să ne aplaude. Alţii au venit să ne felicite la autocar", a povestit soprana Ancuţa Pop. De altfel, la unul dintre concerte, aceasta a fost aleasă să fie solistă la cântectul "Ciao, ciao" al maestrului Ennio Morricone. "Nu mă pregătisem să fiu aleasă solista vreunei piese şi am fost pusă în faţa faptului împlinit. M-am adaptat şi m-am descurcat foarte bine. Nu se poate exprima în cuvinte ce a însemnat acest turneu pentru mine dar, în mod cert, a fost cea mai mare realizare a carierei", a declarat Ancuţa Pop.
În turneul "Ma vie en musique", Ennio Morricone a fost însoţit şi de Orchestra Naţională din Praga şi de un band rock, care a mai colaborat cu artişti precum Laura Pausini şi George Michael. În programul turneului au fost incluse melodii precum "Chi Mai", "Cinema Paradiso", "Once upon a time in America" şi "The Ecstasy of Gold".
Potrivit şefului de cor, Ovidiu Niculaş, organizatorii turneului au fost mulţumiţi de prestaţia orădenilor şi se vor baza pe ei şi pentru alte proiecte. În plus, Ovidiu Niculaş a afirmat joi că îşi doreşte să înceapă unele demersuri pentru a-l aduce, anul viitor, pe Ennio Morricone, în România. "Nădăjduiesc că îl vom aduce. Sperăm că la Oradea şi Bucureşti", a precizat acesta.
Corul Filarmonicii din Oradea a fost înfiinţat în 1997 şi este dirijat de Lászlóffy Zsolt.