În ultimele 24 de ore, încă 43 de bihoreni au fost confirmaţi cu Sars-Cov2, după efectuarea  a 469 de teste, ceea ce face ca numărul total al cazurilor active din judeţ să ajungă la 309.

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă (foto), a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că creşterea numărului de infectări este un motiv de îngrijorare.

"Avem un motiv de îngrijorare datorat creşterii cazurilor cu infecţie în jud Bihor. Comparativ cu judeţele învecinate, suntem o enclavă, mă refer la Maramureş, Sălaj, Arad, Cluj, în care creşterea este şi mai mare. Chiar dacă avem o incidenţă de 0,37 la mie, nu înseamnă că trebuie să stăm liniştiţi şi să nu întreprindem activităţi care să ducă la o prevenţie. Majoritarea cazurilor sunt focare familiare, familii întregi şi de multe ori infecţia apare de la copil, de aceea este importantă vaccinarea copiilor. Din cele 43 de cazuri de azi, 6 sunt copii, cu grupa între 5 şi 14 ani", a declarat Rahotă, într-o conferinţă de presă ţinută vineri.

Din cei 309 bolnavi de Covid-19 din Bihor, 55 sunt internaţi în spitale (4 la Beiuş, tot atâţia la Spitalul Judeţean, 33 la Spitalul Municipal şi 14 la Spitalul Pelican), iar 15 din ei sunt la Terapie Intensivă (2 la Judeţean, 13 la Pelican). "Secţia ATI de la Municipal a fost în renovare, de luni va fi iar disponibilă pentru internare", a precizat Rahotă.

Rată mare de mortalitate, la septuagenari

De la debutul pandemiei, în Bihor s-au înregistrat 29.819 de cazuri de Covid-19, din care 93,65% au fost pacienţii vindecaţi. 1.582 au decedat, procentual reprezentând 5,3% din totalul bolnavilor.

Şefa DSP Bihor a mai precizat că vârsta medie a bolnavilor din Bihor este de 50 de ani, dar şansele de supravieţuire scad pentru cei mai vârstnici. "Vârsta medie a deceselor este de 70,4 ani. Avem în grupa 70-79 ani un procent de deces de 34%. O treime din ei decedează", a precizat Rahotă. Din totalul pacienţilor, 52% au sub 50 de ani.

Tratamente post-Covid

Dr. Rahotă a anunţat şi că în perioada următoare, în parteneriat cu Facultatea de Medicină şi cu Colegiul Medicilor, DSP va demara o serie de cursuri pentru medici şi rezidenţi, pentru tratamentul pacienţilor post-Covid.

"Există pacienţi care după infecţia cu Sars-Cov-2 au nevoie de îngrijire pe anumite sechele post-Covid, mă refer la tulburări cardio-vasculare, pulmonare, locomotorii şi chiar neurologice", a declarat Rahotă. Cursurile vor începe pe 24 septembrie şi se vor ţine online, doritorii putând să se înscrie prin site-ul FMF Oradea.