După trei zile consecutive în care în Bihor nu s-au înregistrat decese pe fondul infectării cu Covid-19, miercuri, autorităţile au informat că patru persoane au pierdut lupta cu virusul. În aceeaşi zi alţi şase bihroeni au fost diagnosticaţi cu SARS-CoV-2, în urma prelucării a 467 de teste.

Încă 4 decese

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor şi Prefectură, bilanţul infectărilor cu coronavirus a ajuns în judeţ la 29.343, iar cel al vindecărilor la 27.768, cu 8 mai mult faţă de ziua precedentă.

Numărul persoanelor infectate cu virusul şi internate în stare gravă la secţiile Covid de terapie intensivă din Oradea (din spitalele Municipal, Judeţean şi Pelican) rămâne la fel ca marţi, adică şapte.

În acest timp însă numărul total al morţilor cu Covid-19 a crescut cu 4, de la începutul pandemiei şi până în prezent înregistrându-se 1.453 de decese.

Oradea: sub 49 cazuri active

Miercuri dimineaţă în judeţ mai erau 122 de cazuri active, cele mai multe fiind în Oradea (49), unde incidenţa a ajuns la 0,22 cazuri la mia de locuitori cumulate în ultimele 14 zile.

În continuare doar trei unităţi administrativ teritoriale din Bihor au o incidenţă de peste 1,5, Sâmbăta, Câmpani şi Boianu Mare.

Află incidenţa în fiecare UAT din Bihor:

Continuă vaccinarea 

Campania de vaccinare cu seruri anti-Covid continuă în Bihor, în ultima zi fiind vaccinate încă 1.252 de persoane.

Numărul persoanelor care au primit ambele doze de vaccin în Bihor a crescut la 103.154.

Pe de altă parte, autorităţile continuă să verifice modul în care bihorenii respectă regulile sanitare impuse în timpul pandemiei pentru a limita răspândirea coronavirusului. În urma mai multor controale, în care echipe mixte de poliţişti şi jandarmi au verificat au verificat 506 persoane carantinate, 55 de persoane izolate la domiciliu, dar şi 72 de societăţi comerciale şi 67 de mijloace de transport în comun, aceşti au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, din care 10 avertisment scris şi 4 cu amenzi în valoare de 3.500 lei.