Încă 104 bihoreni au fost declaraţi ca fiind infectaţi cu Covid-19, iar alţi 8 purtători ai virusului au decedat, după cum arată cea mai recentă statistică furnizată, marţi, de Prefectură şi de Direcţia de Sănătate Publică Bihor.

Astfel, numărul cumulat al îmbolnăvirilor din judeţ ajunge la 18.113, iar cel al deceselor la 732.

Faţă de ziua de luni, au mai fost declaraţi vindecaţi de Covid încă 105 bihoreni, numărul total al acestora ajungând astfel la 16.408.

Sursele BIHOREANULUI spun că noii diagnosticaţi provin din: Oradea, Beiuş, Salonta, Aleşd, Marghita, Sântandrei, Sânmartin, Brusturi, Tinca, Tileagd, Lazuri de Beiuş, Remetea, Căbeşti, Budureasa, Finiş, Sâniob, Popeşti, Şimian, Borod, Vadu Crişului, Hidişelu de Sus, Batăr, Tarcea, Săcădat, Sârbi, Sânnicolau Român, Roşiori și Biharia.

Numărul cazurilor active din judeţ a ajuns marţi la 973. Cele mai multe, 491, sunt în municipiul Oradea, cu rată de incidenţă 2,17, urmat de localităţile Sântandrei - 20 de cazuri (incidenţă 2,53), Sânmartin - 19 (incidenţă 1,5), Aleşd - 18 (incidenţă 1,59), Marghita - 18 (incidenţă 1,02), Beiuş - 16 (incidenţă 1,41), Vadu Crişului - 15 (incidenţă 3,74) şi Ştei - 15 (incidenţă 2).

La nivel județean, rata infectărilor a ajuns la 1,43. Doar 3 UAT-uri mai au o incidență de peste 3 cazuri Covid la mia de locuitori, fiind vorba de Boianu Mare (incidenţa 3,93 şi 5 cazuri active), Vadu Crişului (incidenţa 3,74 şi 15 cazuri active) şi Viişoara (incidenţa 3,04 şi 4 cazuri active).

Pe de altă parte, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți că la nivel naţional au mai fost diagnosticate în ultimele 24 de ore 4.729 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, bilanţul ajungând la 648.288, din care 581.856 de pacienţi vindecaţi. Potrivit datelor publicate de GCS, în ultimele 24 de ore au murit 121 de români infectați cu Covid, numărul total al victimelor ajungând la 16.178, iar numărul pacienţilor internaţi la Terapie intensivă este de 1.086.