Încă o persoană infectată cu Covid-19 şi-a pierdut viaţa în ultimele 24 de ore în Bihor, iar alte 12 au fost diagnosticate, după cum arată cele mai recente date furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Bihor.
Noile cazuri au fost depistate în urma prelucrării a 498 de teste, fapt ce indică o rată de pozitivare de 2,40%. Astfel, în total, de la începutul pandemiei în judeţ au fost diagnosticate 29.505 de persoane, dintre care 27.849 s-au vindecat, iar 1.575 au decedat.
Joi dimineaţă, în Bihor erau 81 de cazuri active, dintre care 8 persoane erau în stare gravă, internate în structurile de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI).
Pe de altă parte, în ultima zi, în judeţ au fost vaccinate 325 de persoane, numărul total al celor care au primit ambele doze ajungând la 118.809.
În acelaşi timp, au continuat controalele pentru prevenirea răspândirii virusului. În total, poliţiştii şi jandarmii au verificat 1010 persoane carantinate şi 54 de persoane izolate la domiciliu, dar şi 42 de societăţi comerciale şi 22 de mijloace de transport în comun.
"Au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19", arată informarea.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, criza Covid se întețește din nou în județ. Marți, autoritățile sanitare au primit și confirmarea răspândirii variantei Delta a virusului în județ, prezența acesteia fiind identificată la trei persoane care au venit din străinătate. Intrarea în al patrulea val al pandemiei aduce creșterea numărului de persoane spitalizate, dar și a capacității secției de Terapie Intensivă.