Numărul bihorenilor diagnosticaţi cu Covid-19 a trecut de 25.000, după ce în ultimele 24 de ore au fost depistate încă 143 de cazuri, arată cel mai recent comunicat transmis, miercuri, de Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectură
Noile cazuri au fost depistate după efectuarea a 600 de teste, fapt ce indică o rată de pozitivare de 23,83%.
Conform surselor BIHOREANULUI, persoanele recent diagnosticate au domiciliile în Oradea, Beiuş, Marghita, Salonta, Nojorid, Aleşd, Ştei, Valea lui Mihai, Săcueni, Sălacea, Sârbi, Diosig, Avram Iancu, Derna, Sânmartin, Abrămuţ, Borş, Chişlaz, Hidişelu de Sus, Şuncuiuş, Lugaşu de Jos, Paleu, Roşiori, Şimian, Săcueni, Vârciorog, Biharia, Ceica, Tinca, Bratca, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Brusturi, Diosig, Sârbi şi Dobreşti.
Potrivit comunicatului, numărul persoanelor descoperite cu Sars-Cov-2 în Bihor a ajuns la 25.024, dintre care 22.211 s-au vindecat (cu 117 mai mulţi faţă de precedenta raportare), iar 1.062 au decedat (cu 5 mai mulți faţă de ziua anterioară).
În total, numărul cazurilor active a ajuns în județ la 1.751. Dintre acestea, 54 de persoane erau, miercuri dimineață, în stare gravă în secţiile ATI Covid din județ.
Cum stăm cu infectările pe localități
Cele mai multe cazuri active din Bihor, 1055 la număr, sunt în Oradea. De altfel, oraşul de pe Criş înregistrează o incidenţă de 4,68 cazuri Covid la mia de locuitori.
Două localităţi din judeţ au o rată de infectări de peste 7,5 - Valea lui Mihai (8,03), Cetariu (7,41) - cu una mai puţin faţă de ziua anterioară (incidenţa în Mădăras a scăzut la 7,07). Potrivit reglementărilor actuale, în unitățile administrativ teritoriale în care incidenţa depăşeşte 7,5 cazuri Covid la mia de locuitori, circulaţia este permisă până la ora 20 pe toată durata săptămânii, iar operatorii economici pot funcţiona până la ora 18. Revenirea asupra măsurilor se va face când incidenţa scade sub 7 la mie.
Incidenţe peste 4, dar sub 7,5, au 4 unităţi administrativ teritoriale: Mădăras (7,07), Curtuişeni (5,34), Oradea (4,68), Avram Iancu (4,01). În aceste localități, în care rata infectărilor e peste 4 la mie în ultimele 14 zile, restricțiile amintite mai sus se aplică doar în timpul weekendului. Concret, aici circulaţia este permisă doar până la ora 20, şi nu până la 22, iar activitatea operatorilor economici este permisă până la ora 18. Revenirea se va face când incidenţa scade sub 3,5 la mie.
Vezi mai jos situaţia pe UAT-uri:
În ce priveşte campania de vaccinare, în ultimele 24 de ore în judeţ au fost vaccinate 1.815 persoane. În total, numărul persoanelor imunizate cu ambele doze se ridică la 31.662. Până acum, au fost înregistrate 41 de reacţii adverse, iar în total s-au pierdut 70 de doze.
Pe de altă parte, în Bihor continuă controalele anti-Covid. De marţi până miercuri, ora 8, echipe mixte de poliţişti şi jandarmi au verificat 1886 de persoane carantinate şi 1234 de persoane izolate la domiciliu şi au făcut verificări în 142 de societăţi comerciale şi 64 de mijloace de transport în comun.
"În urma controalelor au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale, dintre care 82 cu avertisment scris şi 25 cu amenzi în valoare de 32.600 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19", arată comunicatul.