După două zile consecutive cu recorduri absolute în ce privește evoluția pandemiei, la mijlocul săptămânii numărul noilor cazuri Covid descoperite în Bihor coboară ușor. Direcția de Sănătate Publică și Prefectura au anunțat joi dimineață încă 403 infectări descoperite în ultima zi, după efectuarea a 1.599 teste, ceea ce înseamnă că un sfert (25,20%) din ele au confirmat prezența virusului.

În acest fel, bilanțul îmbolnăvirilor a urcat la 36.016 de la începutul pandemiei, din care 30.368 s-au încheiat cu vindecări, iar 1.720 s-au soldat cu decese. Numărul pierderilor de vieți omenește a devenit joi dimineață cu 11 mai mare decât cel din ziua precedentă.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, toate cele 11 persoane, cu vârste cuprinse între 53 și 90 de ani erau nevaccinate și aveau și alte boli.

De asemenea, dintre cele 403 cazuri noi, 7 sunt reinfectări.

Pe de altă parte, joi dimineață în județ erau 3.928 persoane infectate, iar rata de infectare raportat la populație crește în numeroase localități. Cea mai mare este în Ceica (12,3 cazuri la mia de locuitori), Spinuș (12,23/1.000), Toboliu (11,64), Chișlaz (10,76), Căbești (10,59), Țețchea (10,3) și Brusturi (10,23).

În alte 12 unități administrativ-teritoriale, incidența este mai mare de 7,5 la mie, inclusiv în Oradea (7,73), acestea fiind în situația de a suporta restricții mai severe, cum ar fi – pe lângă obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice (care se impune după depășirea pragului de 6/1.000) – și așa numita carantină de noapte pe toată durata săptămânii (nu doar vinerea, sâmbăta și duminica).

Asta înseamnă că după ora 20.00 și până la ora 5.00 persoanele nevaccinate se pot deplasa în afara locuinței doar cu anumite excepții, fiind necesară declarația pe proprie răspundere sau adeverința de la angajator ori legitimația de serviciu.

Pentru instituirea acestor măsuri, însă, este necesară o decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

În ultima zi, în Bihor s-au vaccinat 1.662 persoane, numărul total al celor vaccinate cu schema completă ajungând la 149.885, iar al celor care au primit și doza 3 (booster) la 12.789.

Vezi mai jos situația infectărilor din fiecare comună și oraș în parte!