Încă o persoană infectată cu Covid-19 a murit, iar alte 68 au fost diagnosticate, conform celei mai recente statistici transmise vineri presei de Direcția de Sănătate Publică și Prefectură.

Astfel, numărul persoanelor diagnosticate de la începutul pandemiei a ajuns în Bihor la 30.227, dintre care 28.045 s-au vindecat, iar 1.590 au decedat.

Aproape 600 de cazuri active

Noile diagnosticări vin după efectuarea a 428 de teste, fapt ce indică o rată de pozitivare de 15,88%.

Vineri dimineață în Bihor erau 592 de cazuri active, iar 118 persoane erau internate, dintre care 25 în stare gravă, în secții de Anestezie-Terapie Intensivă.

Dr. Daniela Rahotă, șefa DSP Bihor, a declarat pentru BIHOREANUL că persoana decedată este un bărbat în vârstă de 84 de ani, din Salonta. „Pacientul era pozitiv din 24 august, a stat acasă, dar în 6 septembrie a fost internat la secția ATI de la Spitalul Pelican și ieri (joi, n.r.) a decedat. Avea și alte boli asociate: hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică cronică, insuficiență mitrală, demență și era nevaccinat”, a declarat dr. Rahotă.

Printre noile cazuri diagnosticate se numără și un focar familial, adică persoane infectate din aceeași familie, restul sunt cazuri răzlețe.

Situația pe localități

Și rata de infectări pe localități a crescut. Comparativ cu ziua de joi, când în Bihor erau 14 localităţi cu incidențe cumulate de peste 1 la mia de locuitori, vineri, numărul acestora a urcat la 18.

Pe primul loc rămâne în continuare comuna Gepiu, cu aceeaşi incidenţă ca zilele trecute, de 5,32 la mie, şi același număr de infecții, 11, urmată de Brusturi (3,46 la mie, 12 cazuri active), Căbești (2,2 la mie, 4 cazuri active) și Sântandrei (2,08 cazuri la mie, cu 17 cazuri active).

În situaţia în care numărul cazurilor va creşte până la 6 la mie, specialiştii din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ar putea impune restricţii, mergând chiar până la carantinarea unor localități.

Potrivit șefei DSP, dr. Daniela Rahotă, deocamdată nu ne apropiem de acest scenariu în Bihor.

Vezi mai jos incidențele pe fiecare Unitate administrativ-teritorială în parte!

Mai mulți vaccinați

Pe de altă parte, campania de vaccinare își revine timid în Bihor, probabil și ca urmare a ritmului alert de creștere a numărului de infecții.

Dacă pe parcursul verii se vaccinau între 100 și 200 de oameni pe zi, în ultima perioadă, numărul persoanelor care s-au vaccinat a crescut ușor.

Conform comunicatului, în ultimele 24 de ore în județ s-au vaccinat 367 de persoane, astfel că totalul celor care au primit ambele doze a ajuns la 120.467, iar cel al persoanelor vaccinate cu Johnson&Johnson, pentru care e nevoie de o singură doză, a ajuns la 20.556.

Peste 4.400 de cazuri la nivel național

În ce privește situația îmbolnăvirilor la nivel național, în urma testelor efectuate, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.478 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

În ultima zi s-au confirmat și 73 de decese (36 bărbați și 37 femei), bilanțul negru ajungând în total la 35.359 de victime în România.

De la începutul pandemiei, până vineri, pe teritoriul României au fost confirmate 1.139.505 cazuri, dintre care 1.075.499 de pacienți au fost declarați vindecați.