Ediţia a şasea a TIFF Oradea a avut vineri seară gala de deschidere, în care cinefilii au fost primiţi cu covor roşu, pahare de prosecco şi cu proiecția, în avanpremieră naţională, a filmului „Crima este a mea”, o comedie franceză.

Invitaţii de pe covorul roşu

În deschidere, preşedintele TIFF Tudor Giurgiu şi-a exprimat bucuria că festivalul s-a întors şi în acest an la Oradea. "Îi mulţumesc lui Mihai Jurca (n.r. city-managerul Oradiei, prezent în sală) că a îmbrăţişat acest proiect. În selecţia de filme se numără lungmetraje care vor putea fi văzute în avanpremieră naţională, deci care nu au putut fi vizionate nici la Cluj", a spus regizorul, urmat pe scenă de managerul festivalului Claudia Dronc şi de Mihai Jurca, care au mulţumit sponsorilor.

În premieră, anul acesta organizatorii i-au invitat pe cinefilii aşteptaţi la proiecţia de deschidere a festivalului cu o oră înainte de film, adică de la 19, pregătind pentru ei pahare de prosecco, gustări şi covor roşu.

Pentru a-i introduce pe oaspeţi în atmosfera peliculei pe care urmau să o descopere, gazdele au pregătit apoi un scurt concert al cvartetului feminin Espressione, care, printre altele, a interpretat "Libertango" de Astor Piazzolla.

Crima unei actriţe

Filmul i-a plimbat pe spectatori, vreme de aproape două ceasuri, într-o lume fascinantă a Parisului anilor `30, unde Madeleine, o tânără actriţă frumoasă dar cu prea puţin talent, este acuzată de uciderea unui producător celebru.

Plin de scene melodramatice amuzante, lungmetrajul urmăreşte apoi ascensiunea fulminantă a tinerei după ce, încurajată de prietena ei avocată, recunoaşte crima şi susţine că totul a fost legitimă apărare.

Chipul ei apare pe prima pagină a ziarelor, devine protagonistă în cele mai aşteptate filme, iar iubirea vieţii sale o cere în căsătorie. Viaţa ei se complică, însă, când adevăratul criminal iese la iveală.


În aceeași seară, dar de la ora 20, în Piața Unirii, alți cinefili au putut vedea proiecția filmului românesc „È pericoloso sporgersi”. 

TIFF Oradea continuă sâmbătă şi duminică, având un program bogat de proiecţii în mai multe săli orădene, precum şi în aer liber, cele din urmă fiind cu acces gratuit.

Sâmbătă, orădenii vor putea vedea, printre altele, cel mai nou film regizat de Tudor Giurgiu – "Libertate", lungmetrajul "Încă două lozuri" şi "Visul", toate fiind proiectate în prezenţa mai multor membri ai echipei de producţie, care vor răspunde la final întrebărilor publicului.  

Duminică, regizorul Andrei Tănase care se va întâlni cu publicul la proiecţia filmului „Tigru”, iar regizoarea documentarului „De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin”, Carla Teaha, va fi prezentă de asemenea la proiecţie.

Programul complet al ediției este disponibil pe oradea.tiff.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!