Sute de mii de persoane au tranzitat la finalul săptămânii trecute graniţele din vestul României, unde s-au format cozi pe kilometri întregi şi din cauza controalelor amănunţite pe care poliţiştii le fac încă din luna noiembrie fiecărui maşini care intră sau iese din ţară.

Cei care au tranzitat frontiera Borş la finalul săptămânii au aşteptat chiar şi ore întregi în maşini, lucru care a determinat, de multe ori, recitaluri de claxoane.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea au precizat, însă, că au luat toate măsurile pentru a face tranzitul la graniţă cât mai eficient, dechizând toate punctele de control şi suplinind personalul. În Borş, pe sensul de intrare s-a lucrat pe opt benzi.

"Poliţia de Frontieră a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi civilizat. S-au luat măsuri de suplimentare a personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control la punctele de frontieră", a declarat comisar-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Totuşi, reprezentanţii ITPF Oradea au apelat la înţelegerea celor care au tranzitat graniţele deoarece, încă din luna noiembrie, poliţiştii efectuează "verificări sistematice" ale cetăţenilor din statele membre UE şi non-UE atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară pentru a găsi eventualele persoane care ar putea ameninţa securitatea internă şi externă.

Cele mai aglomerate puncte de frontieră în week-end au fost cele din vestul ţării, la graniţa româno-ungară, unde traficul de persoane pe sensul de intrare în ţară a crescut de patru ori faţă de o perioadă normală.

Potrivit unei informări a ITPF Oradea, pe 19 şi 20 decembrie, într-un interval de 48 de ore, frontiera română a fost trecută în total de 420.000 de persoane, din care 248.700 pe sensul de intrare în ţară, cele mai tranzitate puncte fiind cele din vestul ţării şi cele aeroportuare. Frontiera româno-ungară a fost tranzitată în 48 de ore de peste 243.000 de persoane, din care 193.200 pe sensul de intrare în ţară.

Luni, ITPF Oradea a anunţat că traficul la frontierele din competenţa instituţiei a revenit la normal, însă le recomandă românilor care se întorc în ţară să folosească toate punctele de fronteră în încercarea de a preveni aglomerări prea mari la câteva dintre ele.

Astfel, frontiera româno-ungară poate fi trecută prin judeţul Timiş (punctul Cenad), judeţul Arad (Nădlac, Nădlac II, Turnu, Vărşand), Bihor (Salonta, Borş, Valea lui Mihai, Săcuieni) şi Satu Mare (Urziceni, Petea).