Calea Borşului este aglomerată din nou, prima bandă de circulaţie fiind blocată de camioanele aliniate să iasă din ţară, iar pe cealaltă bandă se circulă, marţi, cu dificultate.

După ce pe perioada Paştelui catolic camioanele n-au avut voie să circule pe teritoriul Ungariei, şoferii s-au încolonat de luni noaptea spre frontiera Borş.

"De luni, de la ora 23, până marţi dimineaţă, la ora 9, au fost prelucrate 1.200 de automarfare la frontiera Borş, dintre care 900 pe sensul de ieşire, iar 300 pe sensul de intrare", a declarat pentru BIHOREANUL subcomisarul Loredana Chifor, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

Luni dimineaţă, la ora 10, timpul mediu de aşteptare pe sensul de ieşire din ţară în Borş, estimat de aplicaţia online a Poliţiei de Frontieră, era de 5 ore şi jumătate.  

Pentru automarfare sunt deschise trei artere de control pentru ieşirea din ţară, respectiv două artere pe cel de intrare.

Potrivit unei informări transmise de ITPF Oradea, în primele 10 ore de la ridicarea restrictiilor, prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judetelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 4.000 de automarfare, din care aproximativ 3.100 pe sensul de ieşire din ţară.

Timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de poliţiştii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion, se arată în aceeaşi informare.

Poliţiştii de frontieră români efectuează formalităţile de frontieră împreună cu autorităţile ungare.

"Menţionam faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale", mai arată reprezentanţii ITPF Oradea. Potrivit aplicaţiei de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la autoturisme se aşteaptă circa 20 de minute pentru ieşirea din ţară prin Borş.

Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

În acest sens, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.