Creşterea cotei standard de TVA de la 19% la 21% şi majorarea accizelor pentru carburant cu 10%, care intră în vigoare de la 1 august, i-a determinat pe mulţi şoferi să se grăbească la benzinării în ultima zi cu preţurile actuale. Astfel, joi seară, mai multe staţii din Oradea au fost mai aglomerate decât de obicei, iar unii șoferi au aşteptat şi 20 de minute pentru a alimenta.
La staţia Petrom din cartierul Nufărul, de pildă, angajaţii au spus că pe tot parcursul serii au avut flux constant de maşini, semn că şoferii au venit special pentru a alimenta la preţul actual. Şi la Lukoil, în capătul cartierului, numărul de clienţi a fost mai mare decât în mod obişnuit.
Într-o staţie Petrom de pe strada Mihail Kogălniceanu, un client a declarat joi seară pentru BIHOREANUL că a aşteptat 20 de minute pentru a face plinul. "Eu am stat 20 de minute şi acuma plătesc. Oricum trebuia să alimentez. Eu ştiu că motorina se scumpeşte cu 40 de bani, benzina cu 43. La 30 de litri, cam cu 12 lei mai mult. Nu-i tragedie. La fel o să trăim şi de mâine încolo", a spus bărbatul.
Mai aglomerat ca de obicei a fost și la stația Petrom în Piața Creangă. În schimb, la benzinăria Mol, de lângă Grădina Zoologică, de exemplu, în jurul orei 21.40, erau doar trei mașini la coadă, în vreme ce la alte benzinării, aparținând unor branduri mai puțin cunoscute, la aceeași oră nu părea să se înregistreze un flux mai crescut de clienți.
Conform unei analize publicate de HotNews.ro, care citează calculele realizate de e-nergia.ro, preţurile la pompă vor creşte începând cu 1 august.
Motorina, care costă în prezent în medie 7,4 lei pe litru, ar urma să ajungă la 7,8 lei, iar benzina, de la 7,1 lei în prezent, va costa în jur de 7,53 lei pe litru. Pentru un plin de 30 de litri, şoferii pot economisi între 12 şi 13 lei dacă au alimentat înainte de modificarea fiscală. În cazul unui rezervor de 50 de litri, diferenţa poate urca până la 20–21 de lei, în funcţie de tipul de carburant.
Noile taxe fac parte din pachetul de măsuri fiscale adoptat de Guvernul Bolojan, care intră în vigoare începând cu 1 august. Potrivit autorităţilor, scopul acestor modificări este de a creşte veniturile la bugetul de stat. Impactul asupra consumatorilor finali va fi resimţit în special în această perioadă, când mulţi români pleacă în concedii, iar consumul de combustibil este ridicat.
Pentru sectorul transporturilor, Guvernul a anunţat o măsură compensatorie. Premierul Ilie Bolojan a declarat că firmele de transport vor putea beneficia de o schemă de restituire parţială a accizei. Conform publicaţiei Traficmedia.ro, transportatorii ar urma să primească înapoi aproximativ 20 de bani pe litru din acciza suplimentară aplicată motorinei.