ERA Park Oradea continuă activităţile pentru copii. Duminică, prichindeii sunt invitaţi la sceneta "Crăciuniţa Rebelă", un eveniment captivant şi interactiv în care vor dansa şi se vor distra împreună cu animatorii de la Prietenii Veseliei.
De data aceasta, povestea se va concentra în jurul Doamnei Crăciun, care, în timp ce face curăţenie printre poţiunile magice ale Moşului, dă de o licoare interesantă pe care, curioasă din fire, o gustă. Aşa se trezeşte că, brusc, întinereşte prea mult, devenind de-a dreptul adolescentă.
Pentru a ţine totul sub control, spiriduşii Moşului încearcă să refacă poţiunea, ca să o aducă pe Doamna Crăciun la normal înainte de sosirea Moşului. Cum se termină toată peripeţia sunt invitaţi să afle copiii, la eveniment.
Cert este că, la final, Moşul le va aduce în dar şi materiale pentru un mini atelier de creativitate, cu tematică specifică acestei perioade a anului.
Spectacolul se va desfăşura duminică, 12 decembrie, între orele 16 şi 18 (în total vor fi 3 reprezentaţii a câte 40 de minute), în sala de evenimente a complexului comercial, bineînţeles, cu respectarea măsurilor de siguranţă împotriva răspândirii Covid-19, adică în limita a 120 de persoane pe reprezentaţie, cu păstrarea distanţei de siguranţă şi cu purtarea corectă a măştii de protecţie.
"Intrarea este liberă, vă aşteptăm cu drag!", au transmis reprezentanţii ERA Park.