A mai rămas puţin timp până la Crăciun şi gospodinele asaltează mall-urile în căutarea alimentelor pentru masa festivă, iar copiii aşteaptă cu nerăbdare cadourile pe care Moşu' trebuie să le lase sub brad.

Ce nu ştiu ei este faptul că pe vremea bunicilor Crăciunul era sărbătorit în cu totul alt fel, după datini păstrate din strămoşi. Tradiţiile mai sunt vii doar în câteva sate din Bihor şi în amintirea bătrânilor...

"Slobozâ-ne gazdă-n casă..."

Bătrânii satelor îşi aduc aminte cu drag de vremurile în care erau feciori şi Crăciunul însemna sărbătoarea în care străbăteau tot satul colindând. După datină, în seara de Ajun, gazdele primeau în case trei cete de colindători, copiii cu "Steaua" şi cu "Viflaemul", iar feciorii cu "Colinda Mare". În sate, flăcăii începeau repetiţiile încă de la intrarea în Post, fiind conduşi de un "birău", cel cu vocea cea mai bună.

13 Craciun Parasca.jpg"Copiii cu Viflaemul mergeau primii şi  interpretau o scenetă legată de Naşterea Domnului, întruchipându-i pe cei trei magi, pe Irod şi doi ciobani. Purtau cu ei o bisericuţă făcută din lemn. Prin unele locuri se mergea şi cu Steaua", spune etnograful Crăciun Parasca (foto). După ce colindau, micuţii primeau nuci, mere, dulciuri şi, uneori, şi câte doi bănuţi.

Corindă pentru "fetele mari"

Cel mai aşteptat moment al serii era colinda feciorilor, care, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, după ce colindau preotul satului, mergeau la fiecare casă. Unul purta o mască de animal, numită "turcă", despre care se spune că reprezintă întruchiparea Răului, dar care era îmblânzită prin colinde. "Birăul mergea înainte şi întreba gazda dacă primeşte colindătorii. După ce intram, întrebam ce colindă vor să audă, Corinda Vânătorului, Corinda Oii, Corinda Sfinţilor şi altele...", îşi aminteşte Ioan Biţiş, în vârstă de 86 de ani, fost birău în satul Burzuc, din comuna Sârbi.

La casele cu fete de măritat, feciorii cântau "Corinda fetei mari", ce aducea noroc la măritiş în noul an, iar apoi luau la jucat femeile, căpătând colaci copţi în cuptor, vin şi cârnaţi. La primirea acestora, se rostea "mulţămita colacului" sau "alduirea colacului", unde se amintea toată munca depusă la câmp peste an. La ieşirea din casă, colindătorii nu uitau să ureze: "Rămâi gazdă sănătoasă şi noi cu corinda noastră!".

Dar sărbătoarea era departe de a se termina. Cum la unele case urătorii primeau drept răsplată şi bani, aceştia erau folosiţi pentru organizarea unei petreceri în ziua de Crăciun. "Muzicanţii erau tocmiţi să cânte într-un fel de bal dat pentru toţi cei care i-au primit în casă. Hora se relua chiar şi a doua şi a treia zi", povesteşte Crăciun Parasca.

Crăciun cu superstiţii

Pe vremuri, ţăranii credeau că în perioada sărbătorilor de iarnă pot influenţa norocul în anul ce vine. De aceea, în seara de Ajun, prima persoană străină care intra în casă trebuia să fie un bărbat. "Nu era o ofensă la adresa femeilor, dar bărbatul era semnul virilităţii şi al puterii", spune etnograful. Mai mult, sătenii încercau să vadă care luni vor fi secetoase şi care ploioase, pentru a descoperi dacă anul va fi roditor, prin "calendarul de ceapă", în care foiţele cepei reprezentau lunile anului.

Astăzi obiceiurile se păstrează doar în câteva sate. "Tradiţiile acestea se mai respectă pe alocuri, de exemplu în Tilecuş şi Bratca, dar nu peste tot. Odată cu migraţia spre oraşe, satul tradiţional a început să se destrame", constată Parasca. Mai rămân - cât vor rămâne şi acestea - amintirile celor bătrâni, despre vremea în care nu era bucurie mai mare ca primirea colindătorilor...


COPIII PENTRU BUNICI
Datina străbună

Cei care vor să descopere sau să revadă o parte dintre tradiţiile sărbătorilor de iarnă din Bihor, dar şi din Maramureş, sunt invitaţi marţi, de la 17.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde va avea loc prima ediţie a Festivalului Regional de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, organizat de Asociaţia Pro Bambini şi Consiliul Judeţean. Din Bihor, vor urca pe scenă elevii liceului din Bratca, cu colinzi tradiţionale şi cu ritualul Vergelul, prin care se afla ursita fetelor de măritat. Ansamblul Mlădiţe de tezaur din Beiuş va prezenta "alduitul colacului", iar ansamblul Florile Bihorului de la Palatul Copiilor va pune în scenă Jocul turcii. Intrarea la spectacol este liberă.