Iubitorii de tradiţii şi mâncăruri româneşti sunt invitaţi, sâmbătă, la Pomana porcului, în Cetatea Oradea. Evenimentul face parte din festivalul "Crăciunul în Cetatea Oradea" şi constă într-o serie de activităţi ce aduc aminte de tradiţiile de Ignat, un vechi obicei din popor care aminteşte de ritualul pregătirii meselor îmbelşugate de Crăciun.

Concret, sâmbătă, de la ora 12, în curtea exterioară a Cetăţii Oradea, vor fi pregătiţi trei porci, vizitatorii urmând să savureze cele mai alese bucate preparate de bucătari la faţa locului.

Oferta culinară tradiţională de Ignat va fi una bogată: de la jumări, şoric, toroş, la caltaboşi şi cârnaţi, tobă, toate asezonate cu ceapă şi vin. 

""Pomana porcului" încearcă să readucă în atenţia orăşenilor vechile obiceiuri şi practici pe care străbunii le practicau din moşi-strămoşi. Tăierea porcului în ziua de Ignat aducea familiei protecţie împotriva bolilor. În credinţa populară, diferite organe sau părţi din carnea porcului tăiat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale oamenilor şi animalelor: cu untura de porc negru se ungeau cei care aveau dureri de picioare ori junghiuri, iar cu părul de porc se afumau copiii atunci când erau deocheaţi", au transmis organizatorii.

Pe de altă parte, cei care trec pragul Cetăţii în acest sfârşit de săptămână pot participa şi la concerte de colinde, dar şi la lecturi publice, ateliere pentru copii şi proiecţii de filme.

Evenimente pentru toţi

Potrivit reprezentanţilor din administraţia Cetăţii, toată luna decembrie, de vineri până duminică, începând cu ora 12, "Casa cu Bunătăţi", din Corpul K, şi "Casa Dulciurilor", din Grota Roşie, Corp J, îşi aşteaptă clienţii cu o ofertă foarte bogată, de la fursecuri, turtă dulce, acadele, brioşe, la bomboane fondante şi multe alte minunăţii dulci. De asemenea, în acest weekend îşi va deschide porţile şi Galeria Vinurilor în Corpul L.

Tot începând cu orele prânzului, cei mici sunt aşteptaţi la demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale susţinute de artistul plastic Ida Pazman. Activităţile se desfăşoară în Corpul K, de la ora 12 la 20, în fiecare zi din luna decembrie. În paralel, tot aici, sâmbătă, în intervalul orar 12.00-12.45, vor avea loc lecturi publice cu copiii în limba română, iar duminică vor fi în limba maghiară.

"Făbricuţa Spiriduşilor", amenajată în Corpul E, are program cu copiii între orele 17 - 20, sâmbătă de la 16 la 20, iar duminica în intervalul 15 - 20. De asemenea, prichindeii sunt aşteptaţi în acest weekend, 9,10,11 decembrie, la "Odaia cu poveşti", din Corpul I.

Proiecţiile de film şi desene animate de Crăciun se vor desfăşura în Corpul M, Sala de Minicinema, conform următorului program: vineri, 9 decembrie, de la ora 18.00 e programată pelicula "Coraline", iar de la 20.00 "Eyes Wide Shut", sâmbătă, 10 decembrie, puteţi viziona de la ora 18.00 "The Book Of Life".

În curtea exterioară, în fiecare zi din decembrie, de la ora 16, vor răsuna colinde. Vineri, 9 decembrie, va urca pe scenă Corul Liceului Don Orione şi Sânziana Toader, sâmbătă, Ansambul Crişana şi Şcoala Populară de Artă Francisc Hubic, iar duminică ne vor încânta Feciorii Bihorului şi Simona Cap.

Sfârşitul de săptămână se va încheia cu un concert spectaculos al Grupului "Deo Gloria", în Biserica Romano-Catolică din Cetate. Evenimentul este programat pentru duminică, 11 decembrie, de la ora 19.00.