Copiii şi părinţii lor sunt invitaţi, sâmbătă, la Teatrul Arcadia, la premiera unui spectacol plin de culoare, umbre şi lumini. Este vorba despre "Crăiasa zăpezii şi oglinda fermecată".

Textul dramatic are la bază povestea din basmul "Crăiasa zăpezii", scris de autorul danez Hans Christian Andersen.

Spectacolul regizat de Iulian Bulancea păstrează firul epic al povestirii, dar este adaptat pentru scenă, unde va fi folosit un procedeu de animaţie mai puţin utilizat în Europa: teatrul de umbre.

"România şi spaţiul european, exceptând Turcia, nu are o tradiţie în ceea ce priveşte teatrul de umbre. Poate de aceea e destul de puţin folosit ca mod de exprimare teatrală. Din punctul meu de vedere, teatrul de umbre este unul din cele mai fascinante tipuri de teatru. Umbra în sine este misterioasă şi evocatoare, implicând deopotrivă existenţa luminii şi a întunericului. Împreună cu Trupa Arcadia, ne propunem doar să vrăjim spectatorii, spunându-le o poveste frumoasă, cu înţelesuri puternice, într-un mod inedit", a spus regizorul Iulian Bulancea, potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Teatrului Arcadia.

Din distribuţie fac parte actorii Consuela Egyed, Armanca Serac , Zentania Lupşe, Florian Silaghi, Alexandru Pop, Igor Lungu, Andrei Fazecaş, scenografia este semnată de Răzvan Chendrean, iar ilustraţia muzicală de Iulian Bulancea.

Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, de la ora 12, la Sala Arcadia.

Biletele pentru spectacol se pot cumpăra online de pe Eventim.ro, de la agenţia teatrului (deschisă de marţi până vineri între orele 10 -14) sau cu o oră înainte de spectacol de la Sala Arcadia, în limita locurilor disponibile.

Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 4 ani.

Accesul în sălile de spectacole este permis doar cu prezentarea certificatului verde în cazul persoanelor de peste 12 ani. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie pe toată perioada evenimentului.