Strada 23 august din orașul Slănic, unde o porțiune din carosabil s-a surpat, prezintă urme de stabilizare, a anunțat duminică Prefectura Prahova.

„În urma constatărilor făcute aseară la faţa locului,  împreună cu domnul Prof. univ. dr. ing. Manole Stelian Şerbulea, cu reprezentantul Apelor Române, domnul Grădinaru Florin Adrian şi alături de primarul oraşului Slănic, domnul Costea Daneluş, am constatat că tasarea prezintă urme de stabilizare. De asemenea, informăm că instituţiile desemnate să asigure perimetrul surpării erau în dispozitiv”, a transmis, duminică, prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu.

Zona de unde zeci de persoane au fost evacuate este în continuare monitorizată.

Craterul format în Slănic în urmă cu o săptămână are o adâncime de doi metri, iar autoritățile din Prahova au decis, joi, să îl umple cu pietriș. „Întreaga soluţie este una provizorie, este o soluţie de stabilizare şi umplere a craterului, iar, în paralel, se vor continua investigaţiile şi măsurătorilor care ne vor arăta maniera în care următoarea lucrare, care va avea un proiect tehnic şi o execuţie tehnică de durată, va evolua”, a declarat atunci Drăgănescu.

Din pricina surpării, 58 de oameni, locatari ai unor blocuri din vecinătate, au fost evacuați. Deocamdată, nu se știe când se vor putea întoarce oamenii în locuințele lor. 

Nici cauza nu se cunoaște cu exactitate. Autoritățile locale cred că de vină ar putea fi infiltrațiile de apă în sol.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!