Dezvoltatorul imobiliar Oasis Retail & Development Consulting  a contractat, cu Raiffeisen Bank România, un credit de 8,5 milioane de euro, destinat refinanţării proiectelor Prima Shops Oradea şi Mangalia. 

Anunţul a fost făcut de Ziarul Financiar, care mai notează că parcul de retail Prima Shops Oradea are în prezent prima faza închiriată în proporţie de 100%.

Potrivit Zf.ro, Oasis a semnat de curând cu JYSK un contract pentru 1.100 mp, retailerul danez de mobilă şi accesorii urmând să deschidă magazinul din Oradea în luna august.

Ceilalţi chiriaşi ai primei faze sunt CCC, Takko, Deichman, Pepco, Flanco, Noriel şi Intersport.

Faza a doua a investiției va fi deschisă în toamna acestui an, urmând ca parcul de retail să însumeze 10.000 mp de spaţii moderne pentru comerţ. De altfel, construcția celei de-a doua clădiri se află într-o stare destul de avansată.

"Dezvoltarea celor două parcuri de retail din Mangalia şi Oradea am realizat-o din surse proprii. În contextul îmbunătăţirii treptate a condiţiilor de finanţare în piaţa locală precum şi a creşterii susţinute a sectorului de retail, ne-am decis sa refinanţăm această investiţie, urmând să dam curs unor noi oportunităţi de dezvoltare", a declarat Klaus Reisenauer, asociat în cadrul Oasis Retail & Development Consulting.