Creditele in franci elvetieni au creat multe probleme persoanelor care, in perioada 2007-2008 au accesat un astfel de sistem de finantare. Problemele create de creditele in aceasta moneda au venit ca urmare a evolutiei acesteia, complet opus fata de ceea ce promiteau bancherii la vremea respectiva. Astfel, daca in acea perioada, francul elvetian era in jur de 2 lei, astazi valoarea lui a ajuns la 4,15 lei, generand necesitatea adoptarii unei astfel de legi. In avantaj vor fi sute de mii de romani care vor simti o reducere semnificativa a ratelor.

Legea a fost adoptata in unanimitate, cu 248 de voturi, de catre Camera Deputatilor si prevede conversia creditelor in franci, la cursul valutar istoric de la data la care acestea au fost acordate. In acest caz, nu se va tine cont de gradul de indatorare de 50%, stabilit initial, a celui imprumutat si nici de o valoare maxima a creditului de 250.000 franci elvetieni. Astfel, legea ii pune in avantaj si pe cei care au achizitionat credite la valoare mare, a caror rata o pot plati.

Adoptarea acestei legi a creat o serie de reactii in randul specialistilor. Se considera ca ii discrimineaza pe cei care au accesat credite in moneda nationala sau in euro, persoane care sunt in numar mai mare fata de cei cu credite in franci elvetieni. "Conversia discrimineaza debitorii care s-au imprumutat in lei (debitorii care au contract credite denominate numai in lei reprezinta aproximativ 65% din total), in conditile in care ei au fost mai precauti la risc si s-au imprumutat in moneda in care obtin veniturile. Debitorii in CHF ar beneficia de avantaje considerabile", arata BNR.

Unii clienti cu credite in franci elvetieni au negociat, la un moment dat, cu bancile, o conversie voluntara in lei. Negocierea s-a realizat la un nivel diferit fata de cursul valutar istoric si adoptarea legii, ridica noi semne de intrebare privind discriminarea. "Se ajunge astfel la o situatie paradoxala, in care un client care a negociat cu banca si a obtinut o modificare a clauzelor initiale sa fie dezavantajat in raport cu clientii care nu au realizat aceste negocieri", arata BNR.

Reactia guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, nu a intarziat sa apara. Acesta a declarat: "Asistam la curente populiste ale caror solutii magice, intre ghilimele, bineinteles, pot genera euforie in randul beneficiarilor pe termen scurt, uneori si la initiator, dar cu costuri economice deloc neglijabile pentru societate pe termen mediu si lung". Acesta a completat: "Mie imi este greu sa imi imaginez o economie functionala in care disciplina contractuala devine irelevanta. Adica contractul nu mai conteaza".

Urmatoare miscare a va face presedintele Romaniei, Klaus Iohannis a carui declaratie a fost urmatoarea: "Eu nu cred ca este bine sa fac eu acum apreciere pausala a acestor initiative care pot fi unele dintre ele populiste. De exemplu, cand vorba despre conversia francilor, voi cere din zona bancara o opinie si dupa ce avem o analiza completa pe care o consideram corecta voi face aprecieri asupra acestor acte normative".