Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional să elimine subvenţia la energia termică în perioada imediată. Asta înseamnă că în acest an românii ar putea ajunge să plătească pentru încălzire şi apă caldă cu până la 60%, în funcţie de capacităţile primăriilor de a acoperi diferenţele din resurse proprii.

În acelaşi timp, Guvernul va menţine la acelaşi nivel sau chiar va creşte ajutoarele pentru încălzire.

"Costul facturii populaţiei ar putea creşte cu valori cuprinse între 1 şi 60%, în funcţie de cât de mult vor aloca autorităţile locale pentru a acoperi diferenţa suportată până în prezent de la centru. Se va pune o presiune pe autorităţile locale, iar primarii care vor reuşi să se gospodărească mai bine sau să taie din investiţii inutile sau neoportune vor putea limita chiar la minimum creşterea facturii. În alte localităţi, mai ales în cele în care primarii opoziţiei vor dori să acuze Guvernul pentru majorarea costurilor şi nu vor aloca fonduri suplimentare pentru acoperirea diferenţei, factura va creşte", au declarat surse oficiale pentru Mediafax.