Parlamentul ungar a aprobat marţi o lege referitoare la fiscalitate, care include şi majorarea, de anul viitor, a taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 25% la 27%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Legea, aprobată cu o largă majoritate, include şi creşterea impozitelor aplicate microîntreprinderilor.

Ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy, a anunţat în luna septembrie că Ungaria va majora anul viitor TVA la 27% şi va aplica un program de ajustări fiscale de 750 miliarde forinţi (2,6 miliarde euro), cu 200 de miliarde forinţi mai mare decât planul iniţial.

Fidesz, partidul premierului conservator Viktor Orban, deţine o majoritate de două treimi în Parlament.

Adoptarea legii a avut loc într-un mediu economic dificil în Ungaria, care a fost nevoită să solicite un nou acord cu FMI şi Comisia Europeană din cauza dificultăţilor de a se finanţa de pe piaţă, în contextul crizei datoriilor din zona euro.

Ungaria şi-a pierdut credibilitatea după mai multe măsuri controversate luate de guvern pentru reducerea deficitului bugetar, precum naţionalizarea fondurilor de pensii private şi introducerea de taxe speciale în sistemul bancar şi alte câteva sectoare, inclusiv cel al telecomunicaţiilor.

O sursă citată de publicaţia Portfolio a declarat că guvernul ar putea majora taxa specială aplicată băncilor, dacă justiţia va decide că statul trebuie să despăgubească băncile pentru pierderile înregistrate în urma programului de rambursare anticipată a creditelor în valută la rate de schimb fixe, sub cele din piaţă.

Pe site-ul Parlamentului de la Budapesta a fost publicat un proiect de lege potrivit căruia deciziile în defavoarea statului ungar ale Curţii Constituţionale sau ale Curţii Europene de Justiţie ar putea duce la majorarea unor taxe, pentru acoperirea costurilor suplimentare rezultate. Proiectul nu menţionează sectorul financiar.

Statul ungar a fost salvat de la faliment în 2008 printr-un împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI, Banca Mondială şi UE. Bugetul pentru 2012, care prevede un deficit de 2,8% din PIB, urmează să fie aprobat la începutul săptămânii viitoare.