Un bărbat a murit joi după amiază, după ce a fost înjunghiat chiar de fiica lui. S-a întâmplat în comuna bihoreană Ineu.

Un echipaj SMURD chemat acolo nu a reușit să îl salveze pe bărbat, constatând decesul.

„Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator depășit și cu mărci traumatice care sugerau o moarte suspectă”, a declarat BIHOREANULUI dr. Natalia Hrihorișan, medic la UPU-SMURD Oradea.

La fața locului au fost solicitate mai multe echipaje de polițiști, inclusiv criminaliști, pentru a ancheta împrejurările în care s-a petrecut evenimentul.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, totul ar fi pornit de la o ceartă, iar criminala, mamă a trei copii, are circa 30 de ani, având dizabilități, dar și probleme cu alcoolul.

Din câte se pare, în jurul orei 13, femeia s-a certat cu tatăl ei și l-a înjunghiat cu un cuțit.

Victima are în jur de 60 de ani, iar vecinii spun despre el că era un om „de treabă” și harnic. Își întreținea singur soția bolnavă, fiica, și pe cei 3 nepoți.

Bărbatul mai avea încă doi copii, în afară de agresoare, care locuia cu el.

Ancheta este continuată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Potrivit prim-procuroarei Bianca Vulcan, în caz s-a înregistrat un dosar penal pentru infracţiunea de omor, iar la faţa locului se află un procuror de la unitatea de Parchet, împreună cu poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale. "Cercetările sunt, deja, în derulare", a declarat șefa Parchetului Bihor pentru BIHOREANUL.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!