Descoperire macabră, în acest sfârşit de săptămână, în Fughiu. O femeie în vârstă de 64 de ani a fost găsită moartă în propria locuinţă, principalul suspect fiind un tânăr de 27 de ani, din Ungaria, care era cioban şi păstorea oile familiei.

Corpul fără viaţă ar fi fost găsit vineri seară, de către unul dintre vecini, rugat de un fiu al femeii să verifice dacă totul este în regulă, dat fiind că femeia nu răspundea la telefon. Vecinul ar fi găsit-o pe femeie desfigurată, într-o baltă de sânge, astfel că a anunţat autorităţile.

Suspectul principal al anchetatorilor este un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Ungaria, care obişnuia să lucreze ca cioban şi care ar fi avut grijă inclusiv de oile familiei victimei.

Cum acesta nu a fost, însă, de găsit, încă de vineri seară, poliţiştii bihoreni au organizat filtre. L-au reținut sâmbătă după amiază, la aproximativ 15-20 de kilometri de locul crimei, chiar într-un filtru special constituit pentru prinderea lui.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu au putut fi contactaţi pentru a oferi detalii legate de acest caz.