O crimă îngrozitoare a avut loc, marţi, într-un salon de coafură din Titu, judeţul Dâmboviţa. Un militar şi-a ucis concubina, o tânără de 25 de ani, după ce a urmărit-o în drum spre muncă.

Femeia, care lucra în acel coafor, a fost înjunghiată de cel cu care avea şi un copil, şi a murit ulterior, la spital. După ce a înjunghiat-o, bărbatul, Florin Oprea pe numele său, a sunat la 112 şi s-a dus la Poliţie, să se predea.

Criminalul este angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2009 şi, conform MApN, a avut până acum un "comportament normal", trecând cu bine de ultima testare psihologică în octombrie 2017. El a fost suspendat din funcţie, potrivit mediafax.ro.

Plutonierul, specialist în grupa reparaţii şi conservare a Depozitului 129 Materiale Tehnice din subordinea Bazei 2 Logistice din Târgovişte, a fost arestat marţi.

"Instituţia militară va colabora cu toată deschiderea şi cu maximă operativitate cu organele de anchetă competente, în stabilirea circumstanţelor producerii acestui tragic eveniment", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale, citat de mediafax.ro.