Un tânăr de 18 ani, adept al supremaţiei rasei albe, a deschis focul într-un supermarket din Buffalo, statul New York. 10 persoane au fost ucise, iar alte 3 au fost rănite.

Potrivit Digi 24, măcelul a avut loc sâmbătă în jurul orei locale 14:30, când centrul comercial era aglomerat pentru că americanii îşi făceau cumpărăturile. 11 din cele 13 victime erau afro-americani.

"Atacatorul, un bărbat alb în vârstă de 18 ani, nu este din Buffalo, ci călătorise ore întregi înainte de a comite atacul, a anunţat primarul oraşului, Byron Brown", potrivit Digi 24.

Agresorul, care a fost arestat, purta cască, vestă antiglonţ şi o cameră video cu care şi-a transmis atacul în direct prin internet.

"Investigăm acest incident atât ca infracţiune motivată de ură, cât şi ca un caz de extremism violent motivat rasial", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă  agentul special al FBI în Buffalo, Stephen Belongia.

Potrivit reprezentanţilor autorităţilor, înainte de atac, suspectul şi-a motivat gestul printr-un manifest de sute de pagini publicat pe internet.

Atacatorul a început să transmită crimele pe platforma Twitch care a anunţat printr-un comunicat că întregul conţinut a fost şters "la două minute" după postare, iar contul atacatorului a fost "suspendat definitiv".

Potrivit New York Times situaţia este monitorizată de Casa Albă, iar preşedintele Joe Biden a fost informat despre atacul armat.

(foto: Profimedia Images)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!